Poliţiştii efectuează marţi nouă percheziţii în Bucureşti şi judeţul Ilfov într-un dosar în care este vizată destructurarea unei grupări infracţionale internaţionale specializată în evaziune fiscală şi spălare de bani în domeniul importului şi comercializării de îmbrăcăminte şi încălţăminte, ce ar fi provocat un prejudiciu de circa trei milioane de euro.
"La acţiune participă circa 100 de poliţişti din cadrul unităţilor centrale şi teritoriale ale Poliţiei Române, respectiv poliţişti de investigare a criminalităţii economice, specialişti criminalişti şi luptători SIAS. În cauză există suspiciunea rezonabilă că în circuitul infracţional ar fi implicate 64 societăţi comerciale româneşti care ar fi emis facturi false în vederea ascunderii veniturilor provenite din vânzarea de marfă ce provenea din operaţiuni de import subevaluat", informează un comunicat al Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR), conform AGERPRES.
Potrivit sursei citate, activităţile infracţionale s-au derulat în perioada 2013-2015, existând indicii că faptele ilicite ar fi fost săvârşite de mai multe societăţi comerciale cu obiect de activitate similar, grupul infracţional fiind coordonat de un cetăţean chinez.
Cercetările au mai stabilit că pentru săvârşirea faptelor ar fi fost folosite documente justificative false, emise de societăţi comerciale de tip fantomă sau a căror identitate a fost clonată şi care au fost puse la dispoziţie contra cost.
Aceste date erau furnizate de un grup de persoane care facilita săvârşirea infracţiunilor de evaziune fiscală mai multor societăţi comerciale din marile complexuri comerciale angro din Bucureşti şi Ilfov.
Sumele de bani provenite din infracţiunile de evaziune fiscală ar fi fost ulterior transferate în China, prin intermediul unui alt cetăţean chinez, folosind un circuit de operaţiuni fictive.
"La data de 7 aprilie, poliţiştii Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice, cu sprijinul de specialitate al Direcţiei Operaţiuni Speciale, efectuează o acţiune care vizează destructurarea unei reţele infracţionale internaţionale specializate în evaziune fiscală şi spălare de bani în domeniul importului şi comercializării de articole de îmbrăcăminte şi încălţăminte", se mai arată în comunicat.
De asemenea, la acţiune participă specialişti din cadrul Direcţiei Generale Antifraudă.
Activităţile se desfăşoară într-un dosar penal în care se efectuează cercetări sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Prejudiciu de 3 milioane de euro la evazioniştii cu îmbrăcăminte şi încălţăminte
7 aprilie 2015
- Tags:
- perchezitii,
- prejudiciu,
- imbracaminte,
- incaltaminte,
- evaziune
Din aceeaşi categorie:
Top articole
-
Guvernul Bolojan face "victime": 11 comune din Prahova, rămân fără viceprimari!
-
Vara plină de evenimente în Prahova. O săptămână încărcată de poveşti, oameni şi emoţii
-
Ucigaşul cu toporul din Lipăneşti. Tânără de 22 de ani, lovită mortal în plină zi. Agresorul a fost prins la scurt timp!
-
Lovită pe trecerea de pietoni, o femeie din Ploieşti a murit la spital. Fiul cere ajutor pentru a afla adevărul
-
11 suflete, printre care un bebeluş, lăsate sub cerul liber după un incendiu devastator. Apel la umanitate!
-
Femeie aproape ucisă în bătaie de un bărbat care fusese pus în libertate cu câteva ore în urmă
-
EXCLUSIV VIDEO Nico, surpriza banchetului claselor a 8 a de la Colegiul de Artă Carmen Sylva Ploiesti
-
Groapă de gunoi cuprinsă de flăcări azi-noapte, în Prahova
-
Barajul Paltinu rămâne intact! Operaţiunea de golire s-a blocat înainte să înceapă! Ce au descoperit inginerii
-
Acuzaţii grave după o operaţie de peritonită. O fetiţă din Ploieşti, cu corp străin uitat în abdomen
Anul - ediţia nr. 3785
Copyright © 2011 - 2025 Ştiri Actuale
Copyright © 2011 - 2025 Ştiri Actuale
ISSN–L 2344 – 3006, ISSN 2344 – 3006
Actualizat la 3 iulie 2025
Autentificare
Autentificare