Uraganul Ophelia, format în Oceanul Atlantic, a lovit cu toată puterea Irlanda luni după-amiază.
O a treia persoană a murit în Ravensdale, aproape de graniţa cu Irlanda de Nord, după ce un copac a căzut peste maşina sa. Cel puţin 360.000 de gospodării au rămas fără curent din cauza uraganului.
O femeie de 70 de ani a fost ucisă după ce un copac s-a prăbuşit peste maşina ei, din cauza vântului puternic, scrie BBC. Ulterior, un bărbat şi-a pierdut viaţa când încerca să taie cu drujba un copac căzut. Ambele incidente au avut loc în Waterford.
De asemenea, aproximativ 120.000 de locuinţe au rămas fără energie electrică, iar Guvernul a mobilizat armata. Serviciul irlandez de Meteorologie a emis alertă cod roşu de vânt puternic începând de luni de la ora 9.00 şi până marţi, la ora 03.00, pentru regiunile Wexford, Mayo, Galway, Kerry, Clare, Limerick, Cork şi Waterford şi cod portocaliu pentru restul ţării. Meteorologii atenţionează cu privire la creşterea în intensitate a uraganului Ofelia (3 din 5 pe scara intensităţii) şi trecerea acestuia la stadiul unei furtuni post-tropicale. Furtuna se va manifesta prin vânt intens care poate depăşi 130 de kilometri la oră, iar pe alocuri, în special pe coasta de Vest, rafalele pot atinge peste 180 de kilometri la oră.
De asemenea, sunt aşteptate valuri puternice, posibile inundaţii, întreruperi în furnizarea energiei electrice şi pagube materiale, precum şi perturbări ale circulaţiei rutiere, feroviare, aeriene şi navale şi ale serviciului de telefonie mobilă. Torodată, şcolile au fost închise luni.
Trecerea uraganului Ophelia prin Irlanda vine la 30 de ani după “Marea furtună” din 1987, soldată cu 18 morţi. Ophelia este al 10-lea uragan format în Atlantic de la începutul anului.
Toate şcolile au fost închise luni în Irlanda, înaintea sosirii uraganului Ophelia, format în zona centrală a Oceanului Atlantic, Serviciul de Meteorologie avertizând că uraganul va aduce rafale violente de vânt.
De asemenea, serviciile pentru situaţii de urgenţă au transmis că pot avea loc întreruperi ale alimentării cu energie electrică şi că transportul ar putea fi perturbat.
Potrivit Departamentului de educaţie din Irlanda, închiderea şcolilor a fost necesară având în vedere furtuna fără precedent aşteptată pe teritoriul ţării.
Serviciul de Meteorologie a emis o alertă roşie (cel mai înalt avertisment pe care îl poate emite) pentru opt comitate din sudul şi vestul ţării, de luni dimineaţă, şi a avertizat că ar putea fi în pericol vieţile oamenilor, deoarece Ophelia va lovi coasta atlantică cu vânt violent, de peste 130 de kilometri la oră.
“Se prognozează rafale violente şi distructive, în special în sud-vest şi sud, dimineaţa, iar după-amiaza, în zonele din est. Ploile şi furtunile puternice de-a lungul unor coaste vor duce la inundaţii”, potrivit avertismentelor transmise de Serviciul de Meteorologie.