Percheziţii la spărgătorii de case, în judeţul Ilfov. 16 persoane, suspectate că au sustras din societăţi comerciale şi imobile, bunuri în valoare de peste 200.000 de lei, au fost depistate în urma percheziţiilor efectuate miercuri dimineaţă.
Membrii grupării sunt suspectaţi de comiterea a 16 furturi din societăţi comerciale şi locuinţe, fapte prin care au creat părţilor vătămate un prejudiciu de peste 200.000 de lei.
Din cercetări a reieşit că gruparea a acţionat pe raza municipiului Bucureşti şi în localităţile ilfovene Pantelimon şi Popeşti-Leordeni.
Membrii grupării au pătruns în imobile prin forţarea uşilor şi a geamurilor tip termopan, când proprietarii nu erau acasă şi au sustras sume de bani şi aparatură electronică.
Din societăţi comerciale, suspecţii au sustras, în general, materiale şi unelte folosite în construcţii.
În urma activităţilor din această dimineaţă, 16 persoane, cu vârste cuprinse între 18 şi 30 de ani, au fost depistate şi vor fi conduse la sediul I.P.J. Ilfov pentru audieri, urmând ca la finalizarea anchetei să fie dispuse măsurile legale.