Codul portocaliu de ninsori emis de Administraţia Naţională de Meteorologie a determinat Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti să închidă toate şcolile marţi, 26 martie.
Inspectoratul a decis ca toate cursurile din unităţile de învăţământ preuniversitar să fie suspendate. Cursurile se vor relua miercuri, 27 martie.
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o avertizare de „cod portocaliu”. Între 26 martie, ora 04.00 şi 26 martie, ora 14.00, meteorologii spun că în jumătatea de sud a ţării va ninge, iar vântul va avea intensificări, viscolind zăpada. În Lunca Dunării vor fi precipitaţii mixte şi se va forma polei.
În intervalul menţionat, în judeţele Vâlcea, Argeş, Dâmboviţa, Prahova, Buzău, Ilfov – inclusiv municipiul Bucureşti - precum şi în nordul judeţelor Olt, Teleorman şi Giurgiu, va ninge local abundent, viteza vântului va depăşi la rafală 70 km/h, iar zăpada va fi puternic viscolită şi troienită. În nordul şi centrul Moldovei, precum şi în Maramureş va ninge liniştit, dar se va depune strat nou de zăpadă.
"Este o iarnă agresivă, cred că nici meteorologii nu se aşteptau la asta. Ultimele zile s-au dovedit a fi foarte grele, zile de iarnă grea. Au apărut probleme serioase şi vor apărea şi în continuare probleme serioase care trebuie rezolvate", a spus şi ministrul de Interne, Liviu Dragnea.