Cel puţin două persoane au fost ucise şi 70 rănite, dintre care treizeci de elevi, într-un cutremur de magnitudine 5,8 ce a zguduit miercuri nordul Indiei, a anunţat agenţia indiană PTI.
Două persoane au murit în alunecări de teren provocate de cutremurul ce a fost urmat de mai multe replici, a declarat agenţia. Şaizeci şi nouă de persoane au fost de asemenea rănite, inclusiv 32 de elevi, deoarece şcolile şi alte clădiri au fost avariate în districtele Kishtwar şi Doda din statul Jammu şi Kashmir.
Epicentrul a fost localizat la aproximativ 450 km nord de capitala federală indiană, potrivit unui responsabil din departamentul indian de meteorologie.
Seismul a lovit frontiera dintre statul Jammu şi Kashmir şi Himachal Pradesh.
Populaţia din regiune a intrat în panică şi a ieşit pe străzi după cutremur. Cutremurul de pământ a fost resimţit de asemenea în statele Punjab şi Haryana, unde nicio victimă şi nici pagube nu au fost semnalate.
Potrivit Institutului american de geofizică /USGS/, seismul, care a fost resimţit până în capitala Pakistanului, Islamabad, a fost de 5,7.
Un puternic cutremur de 7,8 ce a zguduit Iranul luna trecută a zdruncinat clădiri de birouri la New Delhi, provocând panică.
New Delhi, metropola de 18 milioane de locuitori situată la câteva sute de kilometri de lanţul muntos Himalaya, resimte frecvent cutremurele de magnitudine moderată din zonele montane.