Un tânăr de 21 de ani a murit, iar un copil în vârstă de un an şi jumătate a fost rănit, sâmbătă, după ce peretele unei case vechi s-a prăbuşit peste ei. Incidentul s-a petrecut în comuna buzoiană Cochirleanca.
“Incidentul s-a produs în satul Roşioru din comuna Cochirleanca, în timp ce un tânăr de 21 de ani şi fratele său făceau lucrări de reparaţii la casa în care locuiau”, a declarat Anca Bratosin, purtător de cuvânt al Poliţiei Judeţene Buzău.
La un moment dat, peretele imobilului, construit din chirpici, s-a prăbuşit. Tânărul de 21 de ani a fost grav rănit, în timp ce fratele său a reuşit să se salveze. Bărbatul rănit a murit în drum spre spital.
De asemenea, un copil de un an şi jumătate, care se afla lângă cei doi adulţi ce reparau casa, a fost rănit.
O echipă de poliţişti se află la faţa locului pentru a stabili cu exactitate cum s-a produs incidentul.