Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului (MECTS) alocă linia TelVerde 0800801100 (telefon gratuit), disponibilă începând de luni, 9 ianuarie 2012, de luni până vineri, între orele 9.00-19.00, pentru sesizării în timp real a faptelor de corupţie din sistemul naţional de învăţământ.
Obiectul activităţii operatorilor serviciului TelVerde îl reprezintă exclusiv înregistrarea faptelor care vizează riscuri de vulnerabilitate la corupţie sau denunţuri de fapte de corupţie din sistemul de educaţie.
Informaţiile preluate vor fi prelucrate de Comisia de Etică a MECTS şi, de asemenea, vor fi puse de către respectiva comisie la dispoziţia Corpului de Control al ministrului sau a altor organisme abilitate prin lege.