Participarea la referendumul naţional din 29 iulie pentru demiterea preşedintelui suspendat Traian Băsescu a fost în proporţie de 46,23%, a anunţat BEC, la ora 14:00, după centralizarea datelor din din totalul secţiilor de votare.
Din totalul voturilor 87,52 % au votat demiterea presedintelui, in timp ce doar 11,15% au fost impotriva deciziei.
BEC va anunţa rezultatele finale ale referendumului pentru demiterea preşedintelui suspendat miercuri, moment in care vom şti dacă Traian Băsescu se va întoarce sau nu la Palatul Cotroceni.
Mai întâi, însă, Curtea Constituţională trebuie să valideze sau să invalideze referendumul. Dacă rezultatul final va fi sub 50% plus 1 prezenţă la vot, referendumul va fi invalidat, iar Băsescu îşi reia atribuţiile de preşedinte al României.
Dacă, dimpotrivă, rezultatul final va arăta o prezenţă la vot de peste 50%, atunci referendumul va fi validat, iar Traian Băsescu este demis. În acest caz, Crin Antonescu rămâne preşedinte interimar, iar în termen de trei luni se organizează alegeri prezidenţiale.