DNA a solicitat arestarea primarului din Sinaia, Vlad Oprea, acuzându-l că a încălcat condiţiile controlului judiciar, printr-o întâlnire cu viceprimarul oraşului, în ciuda interdicţiei de a-şi exercita funcţia. Potrivit surselor G4Media, Oprea i-ar fi dat viceprimarului instrucţiuni privind conducerea primăriei, într-un hotel, ceea ce ar constitui o încălcare flagrantă a măsurilor impuse de justiţie.
Cererea de arestare va fi judecată miercuri, 14 mai, la Tribunalul Bucureşti. Anterior, procurorii DNA au descins la sediul primăriei Sinaia, unde au făcut percheziţii în birourile viceprimarului şi ale secretarei acestuia, în contextul anchetei privind acuzaţiile de corupţie care îl vizează pe Oprea.
Primarul este urmărit penal într-un dosar de corupţie, fiind acuzat de luare de mită şi abuz în serviciu, legate de întocmirea unui plan urbanistic în cadrul primăriei. De asemenea, Oprea are interdicţia de a părăsi România şi de a comunica cu anumite persoane din primărie. Dacă se va dovedi că a încălcat cu rea-credinţă condiţiile controlului judiciar, măsura ar
putea fi înlocuită cu arestul preventiv
.