Joi, 28 martie 2024 - 7:54:16
Echipa Ştiri Actuale
Români din toate țările, uniți-vă!


Afacerile recuperatorilor au intrat în declin


18 octombrie 2012


 Piaţa colectării de creanţe s-a redus cu 35% în prima jumătate a anului, comparativ cu perioada similară a anului 2011, la 615 milioane de euro, iar numărul cazurilor a scăzut cu 13%, la 2,46 milioane de debite, conform Asociaţiei de Management al Creanţelor Comerciale (AMCC). “În ciuda contextului crizei economice care s-a manifestat în România şi în ultimii ani, industria colectării creanţelor a avut o evoluţie ascendentă.

Astfel, în 2009 şi 2010 s-au înregistrat creşteri de piaţă semnificative în industrie, ajungându-se până la 76%, respectiv 54%. Însă, începând cu anul 2012 piaţa a început să arate semne de scădere, în special pe segmentele B2C (debitori persoane fizice) şi Debt Purchase (achiziţie de creanţe)”, potrivit unui studiu al AMCC prezentat marţi într-o conferinţă de presă. În ceea ce priveşte distribuţia creanţelor pe segmente de activitate, debitele persoanelor fizice reprezintă 53% din piaţă, în timp ce cele ale persoanelor juridice 9%. Achiziţiile de portofolii de debite reprezintă 38% din piaţă. În primul semestru al anului trecut, valoarea cazurilor aduse spre colectare a fost de 950 de milioane de euro, reprezentând circa 2,85 milioane de cazuri. La fel ca în anii precedenţi, cea mai mare pondere în activitatea de colectare a avut-o sectorul bancar, menţinându-se la un nivel de 50-53%, prin externalizarea sau vânzarea portofoliilor de creanţe neîncasate de la debitori persoane fizice.

În ceea ce priveşte rata de succes a firmelor de colectare de creanţe, respectiv sumele încasate de către acestea, s-a înregistrat o creştere în prima jumătate a anului pe segmentul debitelor persoanelor fizice. “Această creştere a avut loc pe fondul stabilizării sumei medii achitate de debitori la aproximativ 111 euro, în timp ce sumă medie externalizata a scăzut considerabil (valoarea medie a creanţei a fost de 152 euro, în scădere faţă de 228 euro în aceeaşi perioadă din 2011)”, a declarat Georg Kovacs, preşedintele AMCC. Pe segmentul debitelor companiilor însă, ratele de succes au scăzut semnificativ, chiar dacă valoarea medie colectatã a crescut foarte mult comparativ cu aceeaşi perioadã din 2011 (460 euro, de la 298 euro în prima jumătate a anului 2011). Astfel, pe fondul creşterii semnificative a valorii medii externalizate în primul trimestru şi în trimestrul doi 2012 (1.069 euro, faţă de 361 euro în aceeaşi perioadă din 2011), rata de succes a scăzut considerabil pe acest segment. Scăderea pieţei de colectare creanţe a avut şi va avea că principala cauză scăderea creditării în general. Pentru restul anului estimările pentru piaţa colectării creanţelor sunt de scădere, în special pe segmentul debitorilor persoane fizice şi al achiziţiei portofoliilor de creanţe neperformante. “Pentru sfârşitul anului 2012 şi pentru anul 2013 estimăm că segmentul debitori persoane fizice va suferi o scădere de cel puţin 10-15%, însă ne aşteptam la o uşoară creştere pe segmentul debitori persoane juridice”, a adăugat Kovacs. Cele 11 companii membre în AMCC constituie aproximativ 80% din cota de piaţă a sectorului colectării creanţelor comerciale, însumând un număr total de peste 1.600 de angajaţi. Din AMCC fac parte Coface România, EOS KSI, Creditreform România, KRUK Internaţional, Cycle European, Mellon România, Creditexpress Financial Services, Top Factoring, Kolcze Iliuta şi Asociaţii, DBR Factor şi IFN Next Capital Finance.


Share on Facebook
Share on Twitter
Share on Google Plus
Share on Linkedin


Din aceeaşi categorie:



















































































Ştiri Actuale on Linkedin
Ştiri Actuale on Twitter
 on Google Plus
Ştiri Actuale on Facebook



































ISSN–L 2344 – 3006, ISSN 2344 – 3006
Actualizat la 28 martie 2024
Autentificare
stiriactuale.ro