Marţi, 23 aprilie 2024 - 12:11:52
Echipa Ştiri Actuale
Români din toate țările, uniți-vă!


Falimentul a întrerupt zborurile companiei Malev


4 februarie 2012

malevCompania ungară Malev, aflată în faliment, a încetat vineri dimineaţă zborurile după 66 de ani de activitate, după ce aeronavele operatorului de transport aerian au fost reţinute la sol pentru neplata datoriilor. Malev a intrat în această săptămână în faliment, sub protecţie specială faţă de creditori, iar guvernul a numit un administrator special, transmite Reuters.

Furnizorii au început să ceară plăţi în avans pentru serviciile prestate, iar guvernul nu mai poate finanţa compania, măsură interzisă în luna ianuarie de Comisia Europeană.

Fondată în 1946, Malev opera deja practic în faliment încă din 30 ianuarie, când guvernul a declarat-o companie cu importanţă strategică, statut care protejează afacerile de creditori, transmite Bloomberg.

Malev generează 40% din rulajul anual al aeroportului internaţional de la Budapesta şi dispune de o flotă de 22 de aeronave pentru pasageri, contractate în leasing.

Guvernul ungar nu a reuşit să privatizeze compania cu 2.600 de angajaţi şi a renunţat din 2010 la această strategie.


Share on Facebook
Share on Twitter
Share on Google Plus
Share on Linkedin


Din aceeaşi categorie:



















































































Ştiri Actuale on Linkedin
Ştiri Actuale on Twitter
 on Google Plus
Ştiri Actuale on Facebook



































ISSN–L 2344 – 3006, ISSN 2344 – 3006
Actualizat la 23 aprilie 2024
Autentificare
stiriactuale.ro