Firmele mici şi mijlocii din România vor putea primi 50.000 de lei nerambursabili de la stat, pentru promovarea pe pieţele externe.
Potrivit unei ordonanţe de urgenţă care a fost adoptată miercuri de Guvern, programul de promovare poate incluide site-uri sau aplicaţii de prezentare ale IMM-urilor româneşti pe piaţa internaţională. Programul este gestionat de Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat.
Prin Progamul de Internaţionalizare se doreşte facilitarea promovării produselor şi serviciilor pe pieţele externe, iar fiecare beneficiar va putea obţine pe parcursul unui an maximum 50.000 de lei, sumă nerambursabilă.
Finanţarea de stat va acoperi cel mult 90% din valoarea investiţiei, restul de 10 procente urmând să fie contribuţia investitorului.
Guvernul estimeaza ca va ajuta anual 500 de firme prin acest program, iar în 2017, Programul de Internaţionalizare va avea fonduri de 18 milioane de lei.
Momentan, programul nu este încă operaţional, urmând să treacă prin mai multe etape înainte ca Ordonanţa de Urgenţă să fie aplicată.
Normele metodologice vor cuprinde: modalitatea de accesare, sumele alocate fiecarei activităţi, modalitatea de acordare şi decontare a alocaţiei financiare nerambursabile, procedura de implementare a schemei de ajutor de minimis.
Se vor putea cere finanţări pentru participări la târguri şi expoziţii internaţionale, la misiuni economice organizate în străinătate, dar şi pentru realizarea de site-uri de promovare sau a identităţii vizuale a firmei, cât şi pentru participări la cursuri de pregătire şi alte tipuri de activităţi de promovare.
Cum să primeşti bani de la stat pentru a-ţi promova afacerea în străinătate
27 ianuarie 2017
Din aceeaşi categorie:
Top articole
-
Guvernul Bolojan face "victime": 11 comune din Prahova, rămân fără viceprimari!
-
Vara plină de evenimente în Prahova. O săptămână încărcată de poveşti, oameni şi emoţii
-
Lovită pe trecerea de pietoni, o femeie din Ploieşti a murit la spital. Fiul cere ajutor pentru a afla adevărul
-
Ucigaşul cu toporul din Lipăneşti. Tânără de 22 de ani, lovită mortal în plină zi. Agresorul a fost prins la scurt timp!
-
Femeie aproape ucisă în bătaie de un bărbat care fusese pus în libertate cu câteva ore în urmă
-
După ce a îngropat financiar Clubul Sportiv Judeţean, Silviu Crângasu vrea (iar) la CSM Ploiesti
-
Barajul Paltinu rămâne intact! Operaţiunea de golire s-a blocat înainte să înceapă! Ce au descoperit inginerii
-
Atac la drumul mare! Mascaţii au descins în Prahova după o tâlhărie ca-n filme
-
DGASPC Prahova face angajări urgente
-
Bărbat din Ploieşti, reţinut după un incident violent asupra fostei soţii, deşi se afla sub control judiciar
Anul - ediţia nr. 3791
Copyright © 2011 - 2025 Ştiri Actuale
Copyright © 2011 - 2025 Ştiri Actuale
ISSN–L 2344 – 3006, ISSN 2344 – 3006
Actualizat la 11 iulie 2025
Autentificare
Autentificare