Marţi, 3 decembrie 2024 - 8:00:36
Echipa Ştiri Actuale
Români din toate țările, uniți-vă!

Sute de spanioli au atacat locuinţele unor romi din Sevilla


11 iulie 2014

Două case dintr-un oraş spaniol de lângă Sevilla, în care locuiau familii de romi, au fost incendiate de mai mulţi locuitori. Potrivit corespondentului Ştirilor TVR, autorităţile din Estepa sunt în alertă după ce aproximativ 300 de persoane au atacat în urmă cu câteva zile locuinţele clanului de romi cunoscut drept Los Chorizos.

Spaniolii îi acuză pe aceştia că au comis mai multe furturi. Atacatorii s-au adunat după ce a fost lansat un apel pe reţelele de socializare. Poliţia spaniolă a arestat până acum 14 persoane care au atacat, dar şi trei membri ai clanului. Autorităţile se tem să nu apară şi alte conflicte, iar romii au cerut alte locuinţe şi locuri de muncă.  

Bătut până a intrat în comă

 

Incidente asemănătoare au mai fost şi în alte oraşe din Europa. Cel mai recent a fost la jumătatea lunii trecute. Un tânăr de etnie romă a fost bătut de 12 persoane în localitatea Pierefitte-sur-Seine, din Franţa. Adolescentul, în vârstă de 16 ani, a intrat în comă.

„Este vorba de un act de barbarie, de un linşare, atribuibile unui grup de indivizi. Mobilul este răzbunarea privată”, a declarat procurorul Sylvie Moisson. Adolescentul ar fi fost atacat după ce ar fi comis un jaf. „Daunele se reduc la câteva bijuterii, pentru că hoţul a fost pus pe fugă de un martor. A fost făcută o descriere care poate corespunde cu semnalmentele adolescentului sechestrat, bătut şi lăsat aproape mort în apropierea locului de unde a fost răpit. Este vorba de represalii bazate pe zvonuri", a mai spus procurorul francez.

Primar francez: Afară cu romii din oraş!

 

La sfârşitul anului trecut, primarul oraşului francez Croix, Regis Cauche, a spus presei că există tensiuni între locuitori şi romii care s-au instalat pe un teren public şi se teme să nu apară incidente „grave”. Romii au venit în Croix după ce au fost evacuaţi din oraşul francez Lille. „E posibil ca locuitorii să comită lucruri foarte grave în acţiuni de legitimă apărare, iar eu nu voi fi decât de partea celor care vor folosi autoapărarea”, a declarat primarul Cauche.

Acesta a mai adăugat că locuitorii oraşului pe care îl conduce îi văd pe romii ca pe nişte persoane care se ocupă cu furturi şi mai multe tipuri de ilegalităţi şi a fost nevoit să mobilizeze poliţiştii pentru a opri intrarea altor etnici în oraş.

„Trebuie să-i oprim. În ultimele zile au fost numeroase furturi reclamate de locuitorii din Croix. Situaţia a ajuns atât de departe încât există o respingere a populaţiei rome în oraş”, a mai adăugat primarul, citat de cotidianul „La Voix du Nord”.  

Cum îi integrează pe romi un orăşel din Spania

 

Primăria micului oraş spaniol Astigarraga a decis să ofere cursuri de construcţii contracost pentru ca romii care ocupă zona de sub podul autostrăzii din Urumea spre localitatea Gipuzkoa, din Ţara Bascilor, ca să-şi poată construi singuri casele.

Autorităţile locale au decis să nu-i alunge pe romi şi au pus la punct un proiect de integrare pentru următorii cinci ani. În Astigarraga locuiesc în jur de o sută de romi, iar majoritatea se ocupă cu cerşetoria şi colectarea fierului vechi. Prin acest proiect, romii urmează să înveţe să folosească materiale de construcţie pe care le vor putea găsi cu uşurinţă şi la preţuri mici sau chiar gratis pentru a-şi ridica case. 


Share on Facebook
Share on Twitter
Share on Google Plus
Share on Linkedin

Hidroprahova


Din aceeaşi categorie:



















































































Ştiri Actuale on Linkedin
Ştiri Actuale on Twitter
 on Google Plus
Ştiri Actuale on Facebook



































ISSN–L 2344 – 3006, ISSN 2344 – 3006
Actualizat la 3 decembrie 2024
Autentificare
stiriactuale.ro