Cele mai sărace femei din Pakistan primesc acum ceva ce mulţi cetăţeni nu au sperat: un ajutor de la guvern. Acesta vine în forma unui card de debit, alimentat cu echivalentul a 30 de dolari la fiecare trei luni, adică suficienţi pentru a asigura o masă suplimentară pe zi şi de a plăti serviciile medicale într-o ţară în care creşterea preţurilor la alimente şi combustibil afectează milioane de oameni care deja trăiesc în sărăcie.
Programul este o poveste de succes pentru un guvern considerat a fi corupt şi ineficient, precum şi pentru donatorii internaţionali, care ajută la finanţarea şi punerea lui în aplicare. Însă nevoia unui astfel de sistem evidenţiază sărăcia într-o ţară a cărei stabilitate este văzută drept elementul cheie în lupta împotriva extremismului islamist, scrie Associated Press.
Alte programe similare din trecut au dat greş, fiind acuzate că fondurile ajung numai la susţinătorii partidului aflat la putere. De aceea, mulţi se temeau că acest program, numit după Benazir Bhutto (prima femeie aleasă ca premier al Pakistanului, dar ucisă într-un atentat sinucigaş), va avea aceeaşi soartă. Dar nu s-a întâmplat aşa. Preocupările iniţiale conform cărora beneficiarii îşi vor irosi banii s-au dovedit nefondate, oferirea de numerar fiind acum acceptată ca un instrument vital de ajutor.
În Pakistan, femeile sunt cele care primesc bani în numele familiei, pentru că cercetările arată că acestea dau dovadă de mai multă responsabilitate decât bărbaţii. Cu o copie după cartea de identitate, ele se prezintă la bancă, unde le este verificată identitatea cu ajutorul unei baze de date electronice şi le sunt luate amprentele. Apoi, un angajat al băncii le oferă cardul şi instrucţiunile de utilizare a acestuia.
Multe astfel de scheme condiţionează acordarea banilor de anumite acţiuni din partea beneficiarilor, cum ar fi trimiterea unuia sau mai multor copii la şcoală sau vaccinarea lor. Dar acest program, prin intermediul căruia au fost acordaţi 1,3 miliarde de dolari la 5,2 milioane de oameni, este o excepţie. Cu toate acestea, intenţionează ca pe viitor să condiţioneze acordarea banilor de prezenţa copiilor la şcoală. De altfel, de când a debutat, în 2008, programul a trecut prin mai multe schimbări.
Iniţial, parlamentarii locali erau cei care alegeau beneficiarii, iar banii erau distribuiţi prin poştă. Pe fondul temerilor că ambele sisteme puteau da dovadă de abuz, guvernul a supravegheat 27 de milioane de gospodării timp de doi ani, pentru a stabili cine se califică pentru ajutor. Angajaţii au efectuat chestionare detaliate cu privire la dimensiunea familiei şi a veniturilor, după care notau coordonatele GPS ale gospodăriilor şi informaţii precum existenţa toaletelor sau a televizoarelor. Datele au fost introduse într-un sistem, iar acum beneficiarii primesc carduri de debit.
Guvernul american a contribuit cu 160 de milioane de dolari, bani suficienţi pentru a asigura doi ani de beneficii pentru 565.000 de familii, deşi în prezent nu mai furnizează fonduri şi nu a intenţionat niciodată să-şi ia un astfel de angajament pe termen lung. Ajutorul american a făcut parte dintr-o politică a americanilor de a contribui la stabilizarea Pakistanului şi de a reduce anti-americanismului.
