Marţi, 23 aprilie 2024 - 1:54:41
Echipa Ştiri Actuale
Români din toate țările, uniți-vă!


Ungaria - cea mai îndatorată ţară a Europei Centrale şi de Est


18 decembrie 2011

voktor_orbanParlamentul de la Budapesta a aprobat noile reglementări privind Banca Centrală a Ungariei (MNB), care au determinat plecarea negociatorilor de la UE şi FMI, la începutul acestei luni. Şansele Ungariei de a obţine un nou ajutor internaţional s-au redus aproape de zero.

Potrivit iniţiativei legislative înaintate de formaţiunea Fidesz a premierului naţionalist Viktor Orban şi adoptată de Parlament, independenta MNB este limitată drastic, fiind practic subordonată guvernului.

Astfel, guvernatorului Andras Simor i se ia dreptul de a-şi alege adjuncţii, este extins Consiliul Monetar care stabileşte rata dobânzii de referinţă, noii membri urmând să fie numiţi de guvern. Este creat şi al treilea post de vicepreşedinte al MNB. De asemenea, este deschis drumul pentru guvern să îl schimbe din funcţie pe guvernator în urma autorizării de către Parlament a unei comasări cu Autoritatea de supervizare a instituţiilor financiare (PSZAF).

Ungaria a fost retrogradata de agenţiile de rating pentru a doua oară într-o lună la 'junk' (nerecomandat pentru investiţii), când agenţia de evaluare financiară Standard and Poor's a luat această decizie pe 21 decembrie, urmând exemplul Moody's Investors Service. Forintul s-a depreciat cu 15% faţă de euro din iunie, fiind cea mai slabă performanţa din lume a unei valute în acesta perioadă.

Aprobarea reglementărilor privind Banca Centrală a Ungariei arată că executivul nu este serios în privinţa obţinerii unui împrumut de la FMI. Guvernul discuta despre încheierea unui acord cu FMI, dar în realitate cauta să câştige timp, sperând că situaţia economiei mondiale se va îmbunătăţi şi Ungaria nu va mai avea nevoie de asistenta financiara', a declarat Gabor Orban, de la compania Aegon Fund Management, din Budapesta.

Guvernul lui Orban a abandonat o parte din planificată emisiune de obligaţiuni, după ce costurile de creditare au crescut puternic. Când Ungaria a mai anulat o emisiune de obligaţiuni guvernamentale în 2008, a fost forţată să solicite asistenţă financiară de la Fondul Monetar Internaţional.

Reprezentantul FMI în Ungaria, Christoph Rosenberg, a declarat că nu a fost luată nici o decizie dacă şi când vor începe negocierile oficiale privind un nou acord standby. Ungaria are cea mai mare datorie publică dintre ţările Europei Centrale şi de Est, de 80% din PIB.


Share on Facebook
Share on Twitter
Share on Google Plus
Share on Linkedin


Din aceeaşi categorie:



















































































Ştiri Actuale on Linkedin
Ştiri Actuale on Twitter
 on Google Plus
Ştiri Actuale on Facebook



































ISSN–L 2344 – 3006, ISSN 2344 – 3006
Actualizat la 23 aprilie 2024
Autentificare
stiriactuale.ro