Miercuri, 24 aprilie 2024 - 2:58:13
Echipa Ştiri Actuale
Români din toate țările, uniți-vă!


Un scandal de pedofilie declanşează alegerile anticipate


17 septembrie 2017

Prim-ministrul islandez a anunţat vineri organizarea de alegeri parlamentare anticipate, al doilea scrutin de acest fel în mai puţin de un an, după retragerea unui partid din coaliţia de centru-dreapta, fapt ce a făcut ca guvernul actual să devină minoritar, transmite AFP, preluată de Agerpres.

La originea crizei politice este un scandal de pedofilie. Partidul care s-a retras din coaliţia de guvernare îl acuză pe premier că şi-a acoperit tatăl într-un caz judiciar.

Potrivit presei islandeze, Benedikt Sveinsson, tatăl actualului prim-ministru islandez Bjarni Benediktsson (foto dreapta), a semnat o scrisoare de recomandare pentru a obţine anularea cazierului judiciar al unui pedofil condamnat în 2004 pentru că şi-a violat fiica vitregă timp de 12 ani.

După executarea sentinţei, persoana condamnată a cerut „restabilirea onoarei”, ceea ce i-ar fi permis să prezinte un cazier judiciar curat, potrivit legislaţiei islandeze, cu condiţia să obţină sprijinul unor persoane a căror moralitate nu este pusă în discuţie.

Scrutinul anticipat ar urma să aibă loc până la sfârşitul anului, cel mai probabil în noiembrie, după ce anul trecut, în aproape aceeaşi perioadă, s-au desfăşurat alegerile legislative anticipate determinate de scandalul Panama Papers.

Coaliţia guvernamentală, formată acum nouă luni după îndelungi negocieri, beneficia de cea mai redusă majoritate în Althingi, parlamentul unicameral al insulei din Atlanticul de Nord, având doar un vot în plus. Aceasta era formată din Partidul Independenţei (conservator), condus de premier, Viitorul luminos (centru) şi Renaşterea (centru-dreapta).

 


Share on Facebook
Share on Twitter
Share on Google Plus
Share on Linkedin


Din aceeaşi categorie:



















































































Ştiri Actuale on Linkedin
Ştiri Actuale on Twitter
 on Google Plus
Ştiri Actuale on Facebook



































ISSN–L 2344 – 3006, ISSN 2344 – 3006
Actualizat la 23 aprilie 2024
Autentificare
stiriactuale.ro