Sâmbătă, 20 aprilie 2024 - 11:10:55
Echipa Ştiri Actuale
Români din toate țările, uniți-vă!


Visurile mexicanilor întreţinute de o construcţie-gigant


31 ianuarie 2012

autostradamexicOficialii mexicani din Transport au lansat unul dintre cele mai ambiţioase proiecte de construcţii de drumuri din istorie - o meagaautostrădă, ale cărei serpentine vor traversa Munţii Sierra Madre, menită să schimbe în bine destinul unei întregi naţiuni. Cel mai mare proiect de infrastructură demarat vreodată în această ţară a stârnit controverse încă dinainte de a fi finalizat. Dacă preşedintele şi alte oficialităţi susţin că şoseaua va atrage investitorii în zone, va facilita schimburi la nivel naţional şi internaţional, unii specialişti în dezvoltare nu exclud posibiliatea ca aceasta să înlesnească traficul de droguri, într-o ţară unde numărul producătorilor şi al consumatorilor de droguri, precum şi rata criminalităţii, au atins cote alarmante.

Construcţia Durango-Mazatlan va costa în total 1,5 miliarde de dolar şi va înlocui un drum extrem de periculos, supranumit de localnici "coasta diavolului". Şoseaua va include 135 de poduri situate la peste 300 de metri înălţime şi 62 de tunele săpate prin munte.

Mai exact, autostrada de 140 de mile lungime (225 de kilometri) va lega oraşul Mazatlan, situat pe coasta Oceanului Pacific, de Durango, un oraş situat în interiorul ţării, ,,promiţând exorcizarea a secole de izolare şi prosperitatea economică a uneia sintre cele mai sărace şi mai periculoase regiuni ale ţării", precizează The Washington Post. Distanţa între cele două oraşe, parcursă până acum în 21 de ore cu automobilul, va fi redusă la şapte ore.

autostradamexic1Autostrada urmează să fie deschisă traficului la sfârşitul acestui an, iar autorităţile spun că această contrucţie va contribui la dezvoltarea turismului şi a comerţul în regiune. Vor fi create noi locuri de muncă pentru tineri, care vor avea noi alternative odată cu finalizarea acestei şosele. De exemplu, până acum cei din Mazatlan, un loc recunoscut drept ,,patria" cultivatorilor şi traficanţilor de droguri, sfârşeau prin a face parte din găşti periculoase, în absenţa oricăror posibilităţi de angajare.

În această lună, a fost inaugurat Podul Baluarte, parte integrantă a autostrăzii, desemnat oficial "al doilea cel mai înalt pod din lume", având în vedere că traversează o prăpastie, la 400 de metri de sol. Practic, construcţia-record este atât de înaltă încât Turnul Eiffel, la cei 324 de metri ai săi, ar putea încăpea cu uşurinţă sub el.

Podul de 1.124 de metri în lungime şi 19,8 metri în lăţime reprezintă un pas important şi o realizare în planul extins al autostrăzii. ,,Acesta este un simbol al prosperităţii pe care ne-o dorim pentru Mexic, un simbol al Mexicului de mâine", a spus preşedintele Felipe Calderon la inaugurare, în faţa unei audienţe record

"Infrastructura înseamnă locuri de muncă, infrastructură înseamnă dezvoltare, infrastructura înseamnă progresul către Mexic mai prosper. Prin deschiderea acestor noi posibilităţi şi oportunităţi, punem capăt altora pe care nu le vrem", a spus atunci preşedintele.

Calderon speră ca noua autostradă să faciliteze crearea unor locuri de muncă pentru tineri, deşi există riscul ca ruta să încurajeze traficul de droguri, mai ales că cei doi poli, Durango şi Mazatlan, sunt două zone intrate în vizorul autorităţilor din cauza ratei crescute a criminalităţi, al conflictelor dintre grupuri rivale, precum şi a numărului mare de comercianţi şi consumatori de droguri.


Share on Facebook
Share on Twitter
Share on Google Plus
Share on Linkedin


Din aceeaşi categorie:



















































































Ştiri Actuale on Linkedin
Ştiri Actuale on Twitter
 on Google Plus
Ştiri Actuale on Facebook



































ISSN–L 2344 – 3006, ISSN 2344 – 3006
Actualizat la 20 aprilie 2024
Autentificare
stiriactuale.ro