Sâmbătă, 5 aprilie 2025 - 10:08:56 AM
Echipa Ştiri Actuale
Români din toate țările, uniți-vă!

Explozie la o conductă de gaze naturale din New York


5 iunie 2013

Cauza exploziei era incertă, dar ar fi existat "o problemă cu o conductă de gaze naturale", a spus purtătorul de cuvânt al poliţiei.

 

Şapte persoane, inclusiv doi studenţi, au fost rănite marţi de o explozie aparent accidentală, provocată de gaze naturale, în campusul Universităţii Nyack, la nord de New York, a anunţat poliţia, relatează AFP. "Au fost rănite şapte persoane. Toate sunt rănite uşor. Răniţii au fost transferaţi la spital", a declarat pentru AFP un purtător de cuvânt al poliţiei.

 

Cauza exploziei era necunoscută, în continuare, dar ar fi existat "o problemă cu o conductă de gaze naturale", a adăugat purtătorul de cuvânt. Potrivit universităţii, explozia s-aprodus la ora 16.45 GMT (19.45, ora României) "într-o clădire din sectorul comercial" în campus, în Rockland County, şi nu a produs vreun incendiu. "Cinci salariaţi şi doi studenţi adulţi se aflau în clădire în momentul acela", a precizat aceeaşi sursă. Universitatea, fondată în 1882, este o instituţie privată creştină.


Share on Facebook
Share on Twitter
Share on Google Plus
Share on Linkedin

Hidroprahova


Din aceeaşi categorie:



















































































Ştiri Actuale on Linkedin
Ştiri Actuale on Twitter
 on Google Plus
Ştiri Actuale on Facebook



































ISSN–L 2344 – 3006, ISSN 2344 – 3006
Actualizat la 4 aprilie 2025
Autentificare
stiriactuale.ro






Pentru scopuri precum afișarea de conținut personalizat, folosim module cookie sau tehnologii similare. Apăsând Accept sau navigând pe acest website, sunteți de acord să permiți colectarea de informații prin cookie-uri sau tehnologii similare. Aflați în secțiunea Politica de Cookies mai multe despre cookie-uri, inclusiv despre posibilitatea retragerii acordului.