Sâmbătă, 23 noiembrie 2024 - 10:08:40
Echipa Ştiri Actuale
Români din toate țările, uniți-vă!

Omagiu planetar pentru Mandela


11 decembrie 2013

Din 5 decembrie, data încetării din viaţă a lui Nelson Mandela, sud-africanii şi lumea întreagă aduc omagii defunctului erou al luptei antiapartheid, laureat al Premiului Nobel pentru Pace şi primul preşedinte de culoare al Africii de Sud democratice. Ieri, pe uriaşul stadion de fotbal din Soweto, a avut loc ceremonia oficială în memoria sa, la care au luat parte zeci de mii de sud-africani, cărora li s-au alăturat peste 100 şefi de stat şi de guvern din lumea întreagă.

Ieri, pe o ploaie insistentă, o mulţime de sud-africani şi de străini -s-au îndreptat de dimineaţă spre stadionul -Soccer City din Soweto, unde peste 80.000 de persoane – printre care şi 100 de şefi de stat şi de guvern din lumea întreagă – au luat parte la ceremonia oficială de adio în onoarea fostului preşedinte sud-african Nelson Mandela, decedat joia trecută, la vârsta de 95 de ani. Sud-africanii îşi plâng eroul şi idolul. Miile de anonimi aflaţi pe stadion au strigat „Viva“, ca la mitigurile ANC, partidul la putere al cărui lider faimos a fost Mandela. Ceremonia, difuzată în întreaga lume, a început la ora locală 11 şi a durat patru ore. A atras o mulţime fără precedent de VIP-uri mondiale, printre care 91 şefi de stat şi de guvern veniţi de pretutindeni, membri ai caselor regale, precum Prinţul Charles, moştenitorul tronului britanic, şi zeci de personalităţi din lumea culturii şi artei. Susţinători ai lui Nelson Mandela din majoritatea regiunilor planetei, din Europa în America Latină şi China. Discursurile lor omagiale au fost precedate de mărturia lui Andrew Mlangeni, fost deţinut, aflat multă vreme alături de Mandela pe insula-închisoare Robben Island sub regimul de apartheid. Toţi au salutat parcursul exemplar al unui om care a petrecut 27 de ani în închisoare pentru că a combătut segregaţia rasială în ţara sa înainte de a negocia o tranziţie paşnică, încheiată prin alegerea sa la preşedinţie, în 1994.

Chiar după moarte, Nelson Mandela a reuşit să unească lideri cu opinii diferite, a declarat secretarul general al ONU, Ban Ki-moon, în omagiul său. L-a urmat preşedintele american Barack Obama, care l-a salutat pe Mandela ca pe „un gigant al justiţiei“. „Nu era un bust de marmură, era un om în carne şi oase, fiu, soţ, tată şi prieten. În arcul vieţii sale vedem un om care şi-a câştigat locul în istorie prin luptă, persistenţă şi credinţă. Ne-a spus că este posibil nu doar în paginile cărţilor de istorie, dar şi în propriile noastre vieţi“.

După moartea sa, lumea l-a omagiat şi l-a comparat cu ­mari figuri ale istoriei, dar cel mai probabil Nelson Rolihlahla Mandela va rămâne pentru Africa ce a fost Abraham Lincoln pentru America de Nord ori Simon Bolivar pentru America de Sud – un eliberator. Iubea femeile frumoase, costumele elegante, cămăşile înflorate, boxul, muzica şi dansul. Divorţat de două ori, a avut cinci copii cu două soţii succesive, înainte de a-şi sfârşi viaţa alături de a treia.

A trebuit să mintă, să-şi ­manipuleze interlocutorii, să pac­tizeze cu oameni „nerecomandabili“, să se lase pradă ­furiei, să se arate nedrept, indiferent sau dictatorial cu apropiaţii, cu colegii şi chiar cu propriii copii.

Cinci fraze pronunţate în concluzie la o pledoarie de patru ore la propriul proces din 20 aprilie 1964 au cucerit pentru totdeauna inimile oamenilor. Textul a făcut turul lumii ­înainte ca guvernul de apartheid să-i interzică difuzarea: „Mi-am dedicat viaţa luptei pentru poporul african. Am combătut dominaţia albă şi am combătut dominaţia neagră. Iubesc idealul unei societăţi democratice şi libere în care toţi trăiesc împreună, în armonie, cu oportunităţi egale. Este un ideal despre care sper să fie atins şi pentru care sper să trăiesc. Dar, dacă este nevoie, este un ideal pentru care sunt gata să mor“.


Share on Facebook
Share on Twitter
Share on Google Plus
Share on Linkedin

Hidroprahova


Din aceeaşi categorie:



















































































Ştiri Actuale on Linkedin
Ştiri Actuale on Twitter
 on Google Plus
Ştiri Actuale on Facebook



































ISSN–L 2344 – 3006, ISSN 2344 – 3006
Actualizat la 22 noiembrie 2024
Autentificare
stiriactuale.ro