Sâmbătă, 15 august 2020 - 10:31:25
Echipa Ştiri Actuale
Români din toate țările, uniți-vă!

Cabinet stomatologic Ploiesti, Dentist Ploiesti - Stomatologie

DNA nu a găsit "mita" lui Mazăre, dar a sechestrat aproape 19.000 EUR


15 aprilie 2014

Procurorii DNA nu au găsit "în materialitatea lor" cei 175.000 de euro despre care susţin că i-ar fi luat mită Radu Mazăre, însă, în vederea recuperării lor, au pus sub sechestru aproape 19.000 de euro, au declarat luni, pentru Mediafax, surse judiciare, citând din acte ale anchetatorilor.

Potrivit surselor citate, procurorii anticorupţie au încercat să identifice şi să pună sechestru asigurător pe 175.000 de euro, sumă pe care, susţin ei, ar fi luat-o mită primarul Constanţei de la omul de afaceri Avraham Morgenstern.

Într-un document al anchetatorilor, procurorii notează că banii nu au fost găsiţi integral, astfel că încearcă sechestrarea altor bunuri, până la concurenţa acestei sume.

"În consecinţă, având în vedere că suma de 175.000 de euro, primită drept mită de inculpatul Mazăre Radu Ştefan, nu a mai fost găsită în materialitatea sa, este necesară instituirea măsurii asigurătorii, a sechestrului în vederea confiscării prin echivalent a sumei de 175.000 de euro", se arată în documentul citat de sursele Mediafax.

Conform aceluiaşi document, anchetatorii au găsit, la percheziţiile făcute în locuinţa lui Radu Mazăre, 18.550 de euro şi 114 de dolari, iar asupra acestor sume s-a instituit măsura sechestrului asigurător.

Astfel, arată sursele citate, procurorii au depus banii la o unitate bancară, "într-un cont pe numele lui Radu Mazăre, la dispoziţia PICCJ - DNA".


Share on Facebook
Share on Twitter
Share on Google Plus
Share on Linkedin
rating
(121 vizualizări)
Dacă v-a plăcut acest articol, daţi-ne un like:

Servicii medicale de calitate la standarde europene

Adăugaţi un comentariu:
Folosind un cont de facebook:
sau folosind formularul următor:
Nume:

Email:

Comentariul:

Cod siguranţă:
Codul de securitate



Din aceeaşi categorie:



















































































Ştiri Actuale on Linkedin
Ştiri Actuale on Twitter
 on Google Plus
Ştiri Actuale on Facebook



servicii complete deratizare,dezinsectie,dezinfectie

































ISSN–L 2344 – 3006, ISSN 2344 – 3006
Actualizat la 11 august 2020
Autentificare
stiriactuale.ro