Vineri, 29 martie 2024 - 3:26:19
Echipa Ştiri Actuale
Români din toate țările, uniți-vă!


Băsescu, la Berlin


31 ianuarie 2014

Preşedintele Traian Băsescu a declarat vineri, la Berlin, că obiectivul României este de a intra în zona euro în 2018 - 2019. Pe de altă parte, guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, spune că România mai are nevoie de încă zece ani până la aderarea la zona euro.

„Obiectivul nostru este să intrăm în 2018/2019. Cu certitudine criteriile de la Maastricht vor fi îndeplinite anul acesta", a precizat Traian Băsescu, în cadrul întrevederii cu jurnaliştii acreditaţi la Bundestag.

În urmă cu două săptămâni, preşedintele Traian Băsescu declara în cadrul întâlnirii anuale cu misiunile diplomatice acreditate la Bucureşti, că va mai dura câţiva ani până ca România să adopte euro, dar că progresele pentru îndeplinirea criteriilor sunt semnificative.

„România nu este încă membră a zonei euro şi va mai dura câţiva ani până să adoptăm moneda unică. Aceasta nu înseamnă că aderarea la euro nu se află pe agenda de priorităţi ale României. Banca Naţională arăta într-o evaluare recentă că progresele pentru îndeplinirea criteriilor de convergenţă sunt semnificative, astfel încât doar rata inflaţiei şi ratele dobânzilor pe termen lung depăşesc încă valorile de referinţă ale criteriilor de la Maastricht“, a spus şeful statului.

Obiectivele simbolice ale României trebuie corelate cu date simbolice, astfel că anul 2018, la centenarul Marii Uniri de la 1918, ar fi potrivit pentru aderarea României la moneda euro, a declarat, cu o lună în urmă, şi premierul Victor Ponta.

„Cred în mod sigur că trebuie să facă parte din marele proiect care aniversează o sută de ani de România. 2018 este o dată rezonabilă şi acceptabilă şi cred că, la 1 iulie 2019, când România va deţine preşdinţia UE, da, trebuie toţi cei care vin la Bucureşti să vină cu euro la ei, nu cu lei“, a afirmat Victor Ponta, la conferinţa organizată la sediul Bănci Naţionale.


Share on Facebook
Share on Twitter
Share on Google Plus
Share on Linkedin


Din aceeaşi categorie:



















































































Ştiri Actuale on Linkedin
Ştiri Actuale on Twitter
 on Google Plus
Ştiri Actuale on Facebook



































ISSN–L 2344 – 3006, ISSN 2344 – 3006
Actualizat la 29 martie 2024
Autentificare
stiriactuale.ro