Duminică, 19 mai 2024 - 7:46:19
Echipa Ştiri Actuale
Români din toate țările, uniți-vă!


Antonescu nu va fi prezent când Băsescu îşi va relua locul la Cotroceni


26 august 2012


crinPreşedintele interimar, Crin Antonescu, nu a luat niciun moment în serios propria sa promisiune că se va retrage din politică dacă Traian Băsescu nu va fi demis la referendum. Acest lucru reiese clar din declaraţiile făcute de liderul liberal ieri seară, la Antena 3.

În discursul sau din Şedinţa în care Parlamentul l-a suspendat pe Băsescu, Antonescu i-a spus acestuia că, dacă nu va fi demis în urma votului popular, el unul va ieşi din politică. Ieri seară, însă, Antonescu a declarat că, şi dacă Traian Băsescu ar fi câştigat referendumul, el tot nu s-ar fi grăbit cu retragerea.

"Chiar dacă poporul român nu-l demitea pe Traian Băsescu la referendum, nu-mi dădeam demisia imediat, tot mai stăteam un pic, ca să nu fac pe plac unora", a declarat Crin Antonescu.


Deşi a promis în mai multe rânduri că va demisiona dacă Traian Băsescu nu este demis prin referendum, după invalidarea acestuia de către Curtea Constituţională preşedintele PNL s-a răzgândit. Acesta a declarat că retragerea sa era condiţionată de câştigarea referendumului de către Traian Băsescu şi că, acest lucru neîntâmplându-se, el nu se mai simte legat de promisiunea făcută.

Antonescu nu crede că Parlamentul va bloca revenirea lui Băsescu

Acesta nu crede că revenirea lui Traian Băsescu la Palatul Cotroceni va fi blocată în Parlament, în ciuda unor declaraţii contrarii făcute de anumiţi membri ai Opoziţiei. "Există colegi ai mei în Parlament care au dreptul să spună orice şi să facă orice este legal. E dreptul lor, au argumente. Nu cred că se va întâmpla asta (n.r. - Blocarea revenirii la Cotroceni) ", a completat Antonescu, conform Agerpres.

Invitat la Antena 3, preşedintele interimar a anunţat că nu îl va întâmpina pe Traian Băsescu la revenirea în Palatul Cotroceni. El a explicat că, atunci când a devenit preşedinte interimar, Traian Băsescu l-a aşteptat pentru că dorea să îşi lase biroul încuiat.

"Dansul avea câteva motive să convenim că poate să îşi lase camera încuiată. Eu n-am astfel de motive. N-avem o cheie pe care trebuie să ne-o dăm, nici proces verbal, nici alte obiecte, superstiţii şi tabieturi. În momentul în care se publică hotărârea în Monitorul Oficial, Palatul Cotroceni îl aşteaptă", a spus Antonescu, la Antena 3.


Share on Facebook
Share on Twitter
Share on Google Plus
Share on Linkedin


Din aceeaşi categorie:



















































































Ştiri Actuale on Linkedin
Ştiri Actuale on Twitter
 on Google Plus
Ştiri Actuale on Facebook



































ISSN–L 2344 – 3006, ISSN 2344 – 3006
Actualizat la 17 mai 2024
Autentificare
stiriactuale.ro