Închideți
Marţi, 12 noiembrie 2019 - 8:23:03
Echipa Ştiri Actuale
Români din toate țările, uniți-vă!

Cabinet stomatologic Ploiesti, Dentist Ploiesti - Stomatologie

Parlamentarii care tac frumos pe banii de la buget


9 iulie 2016

Sunt bugetari de lux, reclamă pensii speciale sau indemnizaţii mai mari, dar mulţi dintre deputaţi reprezintă doar ”o cartelă” în Parlament, pentru că în rest nu au nicio contribuţie.

Aflaţi pe final de mandat, după aproape patru ani de activitate în legislativ, cinci deputaţi au trecută în sinteza activităţii o singură luare de cuvânt în plenul Camerei Deputaţilor, la depunerea jurământului de credinţă, în 2012, scrie News.ro.

Referitor la activitatea din plen, unii dintre cei vizaţi afirmând că mai importantă este activitatea de interpelare, discursurile de la tribună fiind doar exerciţii de imagine.

Printre cei care au reuşit performanţa de a avea o singură intervenţie în plen, de la tribuna Parlamentului, cu ocazia depunerii jurământului de credinţă, la învestirea în funcţie, este deputatul PSD Florică Bârsăşteanu.

El şi-a început mandatul în iunie 2014, ca reprezentant PSD în circumscripţia nr. 37 Timiş, înlocuind-o pe Maria Grapini în legislativ.

Recent, Agenţia Naţională de Integritate a constatat că Florică Bîrsăşteanu s-a aflat, între 2012 şi 2014, înainte de a deveni parlamentar, în conflict de interese şi în incompatibilitate, fiind în acelaşi timp director medical interimar într-un spital din Timişoara, precum şi administratorul unei firme şi consilier local.

Un alt deputat, tot de la PSD, care are o singură intervenţie în plen, pe data de 20 decembrie 2012, când a depus jurământul de credinţă faţă de ţară şi popor, este Gabriel Boboc.

Şi Marius Manolache (PSD), ales deputat în circumscripţia electorală nr. 27 Mehedinţi, colegiul uninominal nr.4, are o singură luare de cuvânt în plen.

Florian Nicolae, fost membru PSD, actual PNL, din septembrie 2015, se află, de asemenea, pe lista deputaţilor cu o singură intervenţie în Parlament, la depunerea jurământului. El a fost ales deputat în circumscripţia electorală nr. 19 Giurgiu, colegiul uninominal nr.1.

Victor Roman, deputat PSD ales în circumscripţia 41 Vrancea, se află şi el printre parlamentarii care au susţinut o intervenţie în plen doar la depunerea jurământului.

Deputaţii cu două intervenţii în plen

Alţi deputaţi au două intervenţii în plen, în aproape 4 ani de mandat. Este vorba despre Vlad Marcoci, ales deputat în circumscripţia electorală nr. 29 Neamţ, colegiul uninominal nr. 2, care a intrat în Parlament sub sigla PSD şi a trecut la PNL din aprilie 2016.

La fel şi Lucian Militaru, deputat PNL, ales în circumscripţia electorală nr. 36 Teleorman, colegiul uninominal nr. 4.

Şi deputatul PSD Mădălin Voicu, ales în circumscripţia electorală nr.14 Constanţa, colegiul uninominal nr. 10, a luat cuvântul doar de două ori în plenul Camerei Deputaţilor, potrivit site-ului instituţiei. Prima intervenţie a fost la depunerea jurământului, iar a doua, în şedinţa de plen în care  s-a prezentat cererea ministrului Justiţiei de încuviinţare a reţinerii şi arestării sale preventive, într-un dosar al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, privind săvârşirea infracţiunilor de trafic de influenţă, fals în declaraţii şi spălarea banilor. Cererea DNA a fost respinsă, prin votul deputaţilor, astfel că Mădălin Voicu nu a putut fi reţinut.

Unii mai harnici, cu trei intervenţii

Liviu Codârlă
, ales deputat în circumscripţia electorală nr. 38 Tulcea, colegiul uninominal nr. 2, are trei intervenţii în plen. El a intrat în legislativ ca membru PPDD, a trecut la UNPR, iar în prezent activează în grupul PSD, din martie 2016.

Şi Sebastian Ghiţă, deputat de Prahova, ales în colegiul uninominal nr.  4, are trei luări de cuvânt în plenul Camerei Deputaţilor.

O intervenţie a avut-o la depunerea jurământului, a doua, la votul privind componenţa Guvernului, din 2012, şi a treia, în cadrul şedinţei de plen în care a fost prezentată cererea ministrului Justiţiei, prin care se cerea încuviinţarea reţinerii şi arestării sale preventive, într-un dosar al DNA în care era acuzat de infracţiuni de folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, dare de mită, şantaj, cumpărare de influenţă şi conducere a unui vehicul fără permis de conducere.

Cererile DNA au fost respinse, la vot, de plenul Camerei Deputaţilor, astfel că Sebastian Ghiţă nu a putut fi reţinut în acest dosar.

Un alt deputat cu doar trei intervenţii în plenul Camerei Deputaţilor este Ioan Hulea, ales în circumscripţia electorală nr. 5 Bihor, care a trecut de la PP-DD la UNPR.

Un deputat cu peste 4.000 de luări de cuvânt

La polul opus, cele mai multe intervenţii în plenul Camerei Deputaţilor le-a avut fostul preşedinte al Camerei Valeriu Zgonea, cu 4.027 de luări de cuvânt, în 210 şedinţe. El a mai avut şi peste 4.000 de intervenţii în Biroul Permanent al Camerei.

Pe listă se mai află şi actualul preşedinte al Camerei, social-democratul Florin Iordache. El a avut 1.786 de luări de cuvânt, în 135 de şedinţe.  Şi liberalul Ioan Oltean a avut peste 700 de luări de cuvânt, în timp ce Petru Vlase, PSD, a avut peste 800 de intervenţii în plen.


 


Share on Facebook
Share on Twitter
Share on Google Plus
Share on Linkedin
rating  rating  rating
(245 vizualizări)
Dacă v-a plăcut acest articol, daţi-ne un like:

Adăugaţi un comentariu:
Folosind un cont de facebook:
sau folosind formularul următor:
Nume:

Email:

Comentariul:

Cod siguranţă:
Codul de securitate



Servicii medicale de calitate la standarde europene

Din aceeaşi categorie:



















































































Ştiri Actuale on Linkedin
Ştiri Actuale on Twitter
 on Google Plus
Ştiri Actuale on Facebook


servicii complete deratizare,dezinsectie,dezinfectie


































ISSN–L 2344 – 3006, ISSN 2344 – 3006
Actualizat la 11 noiembrie 2019
Autentificare
stiriactuale.ro