Sâmbătă, 20 aprilie 2024 - 3:25:13
Echipa Ştiri Actuale
Români din toate țările, uniți-vă!


Senatorii le dau o lovitură celor care vor să se judece cu băncile


6 aprilie 2014

Legea clauzelor abuzive a fost modificată în Senat cu amendamente propuse de Asociaţia Română a Băncilor.

Astfel, prevederile referitoare la dobânzi şi comisioane nu vor mai putea fi scoase din contract. Mai mult, cei care vor să dea banca în judecată trebuie să vină până la Bucureşti, unde va fi singura instanţă competentă să judece astfel de procese.

Una dintre cele mai importante schimbări pe care le-ar putea aduce proiectul de lege este că prevederile referitoare la dobânzi şi comisioane nu vor mai pute fi eliminate din contractele de credit. Acestea vor trebui doar modificate într-un limbaj clar şi pe înţelesul tuturor, aşa cum au stabilit senatorii.
 

Decizia finală, in privinţa legii, va fi luată de Camera Deputaţilor.

 


Share on Facebook
Share on Twitter
Share on Google Plus
Share on Linkedin


Din aceeaşi categorie:



















































































Ştiri Actuale on Linkedin
Ştiri Actuale on Twitter
 on Google Plus
Ştiri Actuale on Facebook



































ISSN–L 2344 – 3006, ISSN 2344 – 3006
Actualizat la 20 aprilie 2024
Autentificare
stiriactuale.ro