Miercuri, 24 aprilie 2024 - 9:12:06
Echipa Ştiri Actuale
Români din toate țările, uniți-vă!


Parlamentarii au votat programul „Rable pentru toţi”. Când dispare timbrul de mediu


28 octombrie 2016

Proiectul iniţiat de preşedintele PSD, Liviu Dragnea, care prevede eliminarea a peste 100 de taxe, a fost adoptat definitiv prin votul din Camera Deputaţilor. De acord cu acest proiect au fost şi cei din opoziţie.

Printre taxele care vor dispărea începând de anul viitor este şi timbrul de mediu, în ciuda avertisementelor venite din industria auto, dar şi din Guvern.

Reprezentanţii companiilor Dacia Renault şi Ford spun că ar putea fi puse în pericol în jur de 15.000 de locuri de muncă. Mai mult, eliminarea acestei taxe ar duce la o creştere considerabilă a importului de rable din ţările europene, ceea ce ar cauza şi o creştere importantă a poluării.

De asemenea, bugetul statului ar avea de pierdut în jur de 600 de milioane de lei, bani care erau folosiţi în programe precum Rabla sau Casa Verde.

Ministerul Mediului lucrează la o alternativă la această taxă. O soluţie ar fi ca toţi şoferii să plătească 2 lei în plus la fiecare plin de carburant în contul acestei taxe. Astfel, cine poluează mai mult, plăteşte mai mult.

Porivit calculelor, pentru o maşină care are un consum de 8 litri la 100 de kilometri, care parcurge în jur de 10.000 de kilometri anual, proprietarul va plăti o taxă anuală de 32 de lei, inclusă în preţul carburantului.

„Important este să plăteşti cât mai puţin dacă poluezi cât mai puţin, trebuie să fie şi un sistem care să fie uşor de implementat, să nu fie birocratic”, a declarat premierul Dacian Cioloş.

După renunţarea la timbrul de mediu ar putea apărea pe lângă adaosul la carburant şi un sistem modificat de impozite locale pentru maşini. Mai exact, pentru a opri avalanşa de maşini second hand poluante în România, taxa locală ar urma să fie plătită în funcţie de vechimea autovehiculului şi de nivelul de poluare.

În primele 9 luni ale anului au fost înmatriculate 67.992 de autoturisme noi. Ca o comparaţie, în aceeaşi perioadă au fost aduse în ţară şi înscrise în circulaţie 222.859 de maşini la mâna a doua.


Share on Facebook
Share on Twitter
Share on Google Plus
Share on Linkedin


Din aceeaşi categorie:



















































































Ştiri Actuale on Linkedin
Ştiri Actuale on Twitter
 on Google Plus
Ştiri Actuale on Facebook



































ISSN–L 2344 – 3006, ISSN 2344 – 3006
Actualizat la 23 aprilie 2024
Autentificare
stiriactuale.ro