Clujust.ro prezintă motivarea sentinţei Judecătoriei Cluj-Napoca prin care s-a respins acţiunea în răspundere delictuală a firmei de transport Tours Claus (Alis) şi a patronului acesteia Liviu Jişa, care au cerut daune de 1 milion de euro (!) de la ziaristul Ionel Lespuc. Tânărul judecător Mihai Ivanciuc a scris, în motivare, o adevărată lecţie despre presă, libertate de exprimare, interes general şi dreptul la imagine şi demnitate.

Tours Claus şi Liviu Jişa, prin celebrul avocat Ciprian Păun, au cerut instanţie ”să dispună obligarea acestuia din urmă la plata sumei de 1000000 euro cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul moral cauzat, să constate caracterul ilicit al faptelor, să dispună obligarea la ştergerea materialelor tendenţioase şi obligarea sa la publicarea hotărârii, cu acordarea cheltuielilor de judecată ocazionate.” În motivarea cererii, s-a arătat că ”sunt întrunite cerinţele necesare pentru angajarea răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie, în condiţiile în care exercitarea dreptului la liberă exprimare s-a realizat dincolo de limitele acceptabile, stabilite de art. 56 şi 30 alin. (6) din Constituţie, ţinând seama şi de aspectele ce decurg din prevederile art. 10 din Convenţia europeană, fiind creat un prejudiciu dificil de contestat.” Instanţa a fost de altă părere, după cum se poate vedea în motivarea sentinţei de mai jos, care nu a fost atacată.

Sentinţa Civilă nr. 3231/2017 – Judecătoria Cluj-Napoca

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele:

Astfel cum reiese din cuprinsul extrasului ataşat cererii de chemare în judecat, în ediţia din 17.02.2016 a publicaţiei Ziua de Cluj a apărut un articol intitulat Proces cu miză de 15 milioane, Primăria Turda a fost chemată în instanţă de o companie de transport de persoane, care îi cere o sumă semnificativă drept despăgubire, semnat de pârâtul Ionel Lespuc, în cuprinsul căruia se făcea referire, în esenţă, la împrejurarea că pe rolul Tribunalului Cluj, Secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, de conflicte de muncă şi asigurări sociale, se afla un litigiu ce privea despăgubirile pretinse de către Societatea de transport public Alba, în contextul în care Primăria Turda ar fi permis reclamantei ca, prin fapte de concurenţă neloială, să prejudicieze Societatea de transport public, prin oprirea în staţiile acesteia din urmă, în pricina respectivă fiind chemată în garanţie şi Tours Claus SRL.

Totodată, este de relevat că, la data de 27.04.2016, pârâtul a publicat un alt articol, Scandalul vine cu autobuzul. Cum se poate repeta situaţia de la Floreşti, din 2014, la Gilău, în 2016, în care s-a tratat chestiunea legată de modalitatea de asigurare a transportului de persoane către localitatea Gilău, iar la 28.06.2016 a fost disponibil editorialul „Piraţii “ din transporturi. A apărut conceptul de low cost bus: ieftin şi ilegal, în care se dezbăteau aspecte relative la efectuarea unor curse de călători, de către o agenţie de turism, fără a se deţine licenţă, cu acelaşi prilej pârâtul trimiţând la împrejurarea că şi Alis Group îşi maschează o cursă regulată, pe traseul Aiud – Cluj, într-una ocazională, sens în care s-a şi aplicat o sancţiune, procesul fiind pierdut definitiv.

În fine, la 22.10.2014 s-a publicat articolul Exclusiv cursa „ fantomă “. Cum să păcăleşti ochiul vigilent al autorităţilor , prin care se învedera că o societate clujeană, anume Tours Claus, operează ilegal un traseu de transport de persoane, cursa neavând posibilitatea de a intra în autogară, de vreme ce licenţa fusese câştigată numai pe ruta Aiud – Bucureşti, însă explicaţia transportatorului era că există licenţă obţinută pentru traseul Cluj – Alba Iulia, astfel că cele două curse se intersectează.

Potrivit art. 1349 alin. (1) din C. Civ., Orice persoană are îndatorirea să respecte regulile de conduită pe care legea sau obiceiul locului le impune şi să nu aducă atingere, prin acţiunile sau inacţiunile sale, drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane, iar conform art. 1357 alin. (1) din C. Civ., Cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârşită cu vinovăţie, este obligat să îl repare, din examinarea prevederilor astfel redate rezultând că, în vederea angajării răspunderii, pe acest temei, este necesară îndeplinirea cumulativă a patru condiţii: să existe o faptă ilicită, să se fi provocat un prejudiciu, să existe o legătură de cauzalitate între fapta săvârşită şi paguba produsă, respectiv să fie constatată vinovăţia autorului, care poate îmbrăca nu numai forma intenţiei, ci şi cea a imprudenţei sau neglijenţei, autorul urmând a răspunde chiar şi pentru cea mai uşoară culpă, potrivit art. 1357 alin. (2) din C. Civ.

Pe de altă parte, se remarcă aspectul că, în baza art. 252 din C. Civ., Orice persoană fizică are dreptul la ocrotirea valorilor intrinseci fiinţei umane, printre care se numǎrǎ şi demnitatea, iar conform art. 257 din C. Civ., Dispoziţiile prezentului titlu se aplică prin asemănare şi drepturilor nepatrimoniale ale persoanei juridice, cu precizarea că, referitor la mijloacele de apărare ale prerogativelor în discuţie, prin dispoziţiile art. 253 alin. (1) din C. Civ. s-a stabilit că Persoana fizică ale cărei drepturi nepatrimoniale au fost încălcate ori ameninţate poate cere oricând instanţei: … b) încetarea încălcării şi interzicerea pentru viitor, dacă aceasta durează încă; c) constatarea caracterului ilicit al faptei săvârşite, dacă tulburarea pe care a produs-o subzistă, iar prin prevederile alin. (4) din cadrul aceluiaşi articol s-a consacrat o modalitate particulară de apărare, de vreme ce … persoana prejudiciată poate cere despăgubiri sau, după caz, o reparaţie patrimonială pentru prejudiciul, chiar nepatrimonial, ce i-a fost cauzat, dacă vătămarea este imputabilă autorului faptei ilicite şi prejudiciabile, aşadar legiuitorul recunoaşte, în prezent, în mod explicit, posibilitatea reparării unui prejudiciu moral prin mijloace patrimoniale, concretizate prin acordarea unor daune pentru atingerile aduse unor drepturi nepatrimoniale, fiind acceptată ideea acordării unei sume de bani drept compensaţie, în considerarea unor aspecte dezagreabile pe care victima faptei ilicite a fost nevoită să le suporte, consecutiv săvârşirii acţiunii sau inacţiunii reprobabile.

În fine, este adevărat că, aşa cum dispune art. 72 alin. (2) din C. Civ., Este interzisă orice atingere adusă onoarei sau reputaţiei unei persoane, fără consimţământul acesteia ori fără respectarea limitelor prevăzute la art. 75, însă, în baza art. 75 alin. (2) din C. Civ., Exercitarea drepturilor şi libertăţilor constituţionale cu bună – credinţă şi cu respectarea pactelor şi convenţiilor internaţionale la care România este parte nu constituie o încălcare a drepturilor prevăzute în prezenta secţiune.

Dincolo de cele deja expuse, se impune a nota că, în baza art. 10 par. 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale (CEDO ), Orice persoană are dreptul la libertate de exprimare. Acest drept include libertatea de opinie şi libertatea de a primi şi comunica informaţii ori idei fără amestecul autorităţilor publice şi fără a ţine seama de frontiere. Prezentul articol nu împiedică statele să supună societăţile de radiodifuziune, cinematografie sau televiziune unui regim de autorizare, iar conform par. 2, Exercitarea acestor libertăţi ce comportă îndatoriri şi responsabilităţi poate fi supusă unor formalităţi, condiţii, restrângeri sau sancţiuni prevăzute de lege care, într-o societate democratică, constituie măsuri necesare pentru securitatea naţională, integritatea teritorială sau siguranţa publică, apărarea ordinii şi prevenirea infracţiunilor, protecţia sănătăţii, a moralei, a reputaţiei sau a drepturilor altora, pentru a împiedica divulgarea informaţiilor confidenţiale sau pentru a garanta autoritatea şi imparţialitatea puterii judecătoreşti, aşadar, în momentul în care se alegă atingerea adusă unor drepturi personale nepatrimoniale prin articole de presă, intenţionându-se antrenarea responsabilităţii civile delictuale a autorului, se impune a fi realizat un examen obiectiv al intereselor aflate în conflict, ingerinţa în exercitarea libertăţii de exprimare putând fi admisă numai în contextul în care aceasta ar fi prevăzută de lege ( normele relative la răspunderea civilă pentru fapta proprie ), ar fi justificată de un interes legitim (protejarea drepturilor nepatrimoniale ale celui care afirmă prejudiciul cauzat prin editorialul publicat ) şi ar fi necesară într-o societate democratică, respectând, deci, exigenţa de proporţionalitate.

În acest sens, Curtea de la Strasbourg a statuat, în mod constant, că trebuie cercetat dacă posibila ingerinţă corespunde unei nevoi sociale imperioase, sarcină ce revine, fără dubiu, autorităţilor competente din statele contractante, ce dispun de o anumită marjă de apreciere, sub acest aspect, fiind însă necesar ca ingerinţa să fie evaluată din prisma tuturor circumstanţelor cauzei, inclusiv conţinutul concret al afirmaţiilor în litigiu şi contextul în care au survenit, urmând a se verifica dacă există argumente pertinete şi suficiente pentru a fundamenta atingerea adusă libertăţii de exprimare şi dacă măsurile ce se solicită a fi adoptate prezintă un caracter proporţional faţă de scopurile legitime avute în vedere, după aprecierea rezonabilă a faptelor, aşa încât să se poată concluziona dacă se păstrează un just echilibru între protecţia libertăţii de expresie şi dreptul la reputaţie, demnitate şi imagine al persoanelor care se consideră lezate, protejat, de asemenea, de art. 8 din Convenţie ( Hotărârea din 17.12.2004 în cauza Cumpănă şi Mazăre c. României, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 501 din 14.06.2005, par. 88 – 91 ).

În acelaşi context, nu poate fi ignorat că, în evaluarea atentă ce trebuie realizată, este necesar a se lua în considerare şi rolul indispensabil ce revine presei într-o societate democratică, însă aceasta nu trebuie, totuşi, să depăşească anumite limite, ţinând, în special, de protecţia reputaţiei şi a drepturilor unor terţe persoane, însă, neîndoielnic, presei îi revine îndatorirea de a comunica publicului larg informaţiile deţinute în legătură cu unele probleme de interes general ( Hotărârea din 17.12.2004 în cauza Cumpănă şi Mazăre c. României, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 501 din 14.06.2005, par. 93 ), dar, în toate situaţiile, în scopul de a se contura o idee clară asupra existenţei unei necesităţi sociale imperioase, care să fundamenteze ingerinţa în exercitarea libertăţii de exprimare, se impune a se realiza diferenţierea între fapte şi judecăţi de valoare, cele dintâi putând fi susceptibile de dovadă, chiar în materialitatea lor, pe când cele din urmă nu pot fi supuse unei probe a exactităţii lor, însă referirile la persoane determinate, cu indicarea numelui, a denumirii sau a calităţii ce le revine, presupune obligaţia certă de furnizare a unei baze factuale suficiente, adecvate ( Hotărârea din 17.12.2004 în cauza Cumpănă şi Mazăre c. României, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 501 din 14.06.2005, par. 98 şi 101 ).

În ce priveşte pricina de faţă, este limpede că, în vederea cercetării condiţiilor pe care le presupune angajarea răspunderii civile delictuale a pârâtului, urmează a se verifica, cu titlu preliminar, dacă există, într-adevăr, o acţiune ilicită care să poată fi reproşată acestuia din urmă şi care să se fi concretizat printr-o exercitare a libertăţii de exprimare dincolo de limitele acceptabile, aşa încât ingerinţa dată de antrenarea responsabilităţii sale să fie necesară şi proporţională cu dezideratul reprezentat de protejarea drepturilor şi intereselor legitime ale altor persoane, însă, raportat la ansamblul probelor administrate în cauză, se reţine că, în realitate, nu există premisele care să conducă la ideea postulată de către titularii acţiunilor promovate.

Astfel, în primul rând, relativ la editorialul din 17.02.2016 din Ziua de Cluj, este de menţionat, pe de o parte, că problema tratată privea o chestiune de interes general, în raport de care publicul larg se cuvenea a fi informat, în contextul în care se discutau aspecte referitoare la modalitatea în care se desfăşura transportul de călători pe raza Municipiului Turda, cu accent pe elementul că, pe rolul Tribunalului Cluj, se afla şi o cauză în care societatea reclamantă fusese chemată în garanţie, împrejurări confirmate de martorul Mostecky Dan Robert, care a relatat că tema era prezentă în presă, fiind organizate chiar greve sau manifestaţii în legătură cu aceasta.

Pe de altă parte, se reţine că, deşi prin acţiunea promovată se alega că s-ar fi realizat o dezinformare a populaţiei, raportat la maniera de prezentare, totuşi, în urma unei lecturi atente a articolului se poate lesne concluziona că, în realitate, au fost evidenţiate anumite împrejurări de fapt verificabile, relative la litigiul demarat, fiind evocate elemente concrete care justifică legătura dintre Societatea de transport public Alba şi reclamantă, la care se face referire, de către autor, ţinând seama de cererea de chemare în garanţie formulată şi de cele invocate în susţinerea sa, fiind expuse, totodată, opiniile exprimate de către primarul municipiului, de avocatul unităţii administrativ teritoriale sau de directorul Societăţii de transport public Alba, cu privire la pricina aflată pe rol, cu precizarea că, spre deosebire de cele afirmate de reclamanţi, în cuprinsul articolului s-a indicat, explicit, că afirmaţia potrivit căreia operatorul de transport îşi face de cap ca un lup flămând într-un sat fără câini aparţine directorului STP Turda, Dan Robert Mostecky ( f. 17 dosar nr. 17129/211/2016 ).

De asemenea, deşi apare real aspectul că, în cuprinsul editorialului, figureză şi o fotografie a unui autovehicul destinat transportului de călători Alis, totuşi, faţă de conţinutul concret al articolului, nu se poate susţine, în mod justificat, că pe această cale s-ar fi tins la realizarea unei dezinformări a publicului larg, câtă vreme s-a putut identifica miza litigiului în derulare şi persoana cu privire la care se solicitase despăgubirea, iar afirmaţia că s-ar fi propagat informaţii false şi neverificate nu corespunde modalităţii de derulare a evenimentelor. Din această perspectivă, este de subliniat că, fiind audiat, martorul Mostecky Dan Robert a amintit că a fost contactat de pârât, oferind o informare cu privire la situaţia existentă, inclusiv cu referire la proces, datele ce au stat la baza redactării articolului fiind, în cea mai mare parte, puse la dispoziţie de acesta, or este limpede că persoana ascultată putea furniza elemente veridice, cu un caracter de noutate, care să poată fi exibate publicului, dat fiind că îndeplinea funcţia de director al punctului de lucru din Turda al Societăţii de transport public Alba, aşa încât nu se poate alega că la baza celor prezentate de pârât nu s-ar fi aflat un fundament factual suficient sau că nu s-ar fi desfăşurat verificările prealabile necesare.

Mai mult decât atât, trebuie notat că, după cum a subliniat acelaşi martor, existau nenumărate sesizări efectuate pe lângă autorităţile competente, referitor la inexistenţa licenţei de transport sau încălcarea caietului de sarcini  şi, nu mai puţin, din procesele verbale de constatare şi sancţionare a contravenţiilor în domeniul serviciilor de transport public judeţean de persoane, transmise de către Consiliul judeţean Cluj, se poate lesne sesiza că reclamanta Tours Claus SRL şi-a văzut angajată răspunderea contravenţională, în mod succesiv, pentru săvârşirea faptelor de nerespectare a staţiilor pentru îmbarcarea şi coborârea călătorilor de pe raza Municipiului Turda, prevăzute în caietul de sarcini aferent licenţei de transport deţinute, fiind identificat un vehicul care a oprit într-o staţie destinată transportului public local , respectiv de efectuare a unor curse regulate pe traseul Turda – Câmpia Turzii fără ca vehiculul utilizat să fie nominalizat în licenţa de traseu şi fără ca acesta să deţină licenţa pentru realizarea de curse regulate, pe ruta indicată, or, în atare condiţii, este dincolo de orice îndoială că susţinerile reclamanţilor, relative la dorinţa autorului articolului de a inocula ideea comiterii unor contravenţii, fără a fi aduse probe şi la intenţia de a se propaga informaţii incorecte, lipsite de fundament factual, sunt infirmate prin dovezile administrate, în litigiul de faţă, cu precizarea că, în realitate, trimiterile realizate la reclamantul Jişa Liviu vizează, de fapt, poziţia exprimată de acesta din urmă, în legătură cu problema importantă supusă dezbaterii, fără a se putea identifica aprecieri ţinând de persoana sa ori de imaginea publică deţinută.

În al doilea rând, în ce priveşte editorialul ce tratează chestiunea transportului de călători către localitatea Gilău , se constată, pe de o parte, că din cuprinsul Hotărârii nr. 32 din 26.04.2016 a Consiliului local al comunei Gilău se deduce că s-a aprobat aderarea unităţii administrativ teritoriale la Asociaţia metropolitană de transport public Cluj ( f. 72 dosar nr. 17129/211/2016 ), iar din tabelele ataşate de pârât rezultă că cetăţenii localităţii şi-a exprimat, în bună parte, intenţia în sensul susţinerii proiectului aprobat, ulterior, de către consiliul local ( f. 73 – 105 dosar nr. 17129/211/2016 ), aşadar, în circumstanţele evocate, nu se poate alega că nu ar fi existat o anumită nemulţumire a persoanelor semnatare, în legătură cu modalitatea în care era asigurat transportul de călători către comuna Gilău, oricum în articol fiind expuse opinii concrete ale unor cetăţeni, sub aspectul condiţiilor în care serviciile erau furnizate şi, nu mai puţin, este deosebit de limpede că întreaga problemă adusă în prim plan era una de interes general, vizând intersele unei colectivităţi locale, persoanele integrate în aceasta având anumite păreri sub aspectul cadrului în care se desfăşura transportul către localitatea unde îşi aveau stabilit domiciliul, opinii ce au generat dezbateri inclusiv la nivelul autorităţii deliberative a administraţiei publice locale.

Totodată, este relevant a aminti că, aşa cum au evocat martorii Mostecky Dan Robert şi Moldovan Gabriel, pârâtul locuieşte în Gilău, aşadar a avut posibilitatea de a percepe şi sesiza, direct şi nemijlocit, poziţia cetăţenilor relativ la condiţiile în care se asigura transportul de persoane şi, de asemenea, trebuie învederat că martorul Moldovan Gabriel a indicat că, de fapt, articolul pârâtului nu prezenta ceva diferit faţă de ce se publicase, de către cei implicaţi în proiectul desfăşurat în Gilău, în vederea aderării la asociaţia metropolitană , or, în contextul astfel trasat, apare certă împrejurarea că sunt nejustificate afirmaţiile relative la transmiterea unor informaţii eronate, fără o bază factuală corespunzătoare. Pe de altă parte, deşi prin cererea de chemare în judecată se alega că s-ar fi indus ideea că reclamanta Tours Claus SRL ar fi câştigat licitaţiile în baza unor principii strict politice, totuşi, se observă că, în realitate, nu poate fi conferit un atare sens conţinutului incipient al editorialului, de vreme ce trimiterea realizată la opiniile edilului din Gilău şi la intrarea în asociaţia metropolitană au fost evidenţiate în mod dubitativ , iar elementele ţinând de apartenenţa politică ale unora sau altora dintre persoanele amintite reprezintă elemente facil verificabile, fără ca aspectele reliefate să poată reflecta conturarea unei anumite idei referitor la modalitatea în care s-ar fi câştigat licitaţiile, cu menţiunea finală că, în materialul vizat, nu se regăsesc susţineri cu tentă personală vizându-l pe reclamantul Jişa Liviu.

În al treilea rând, sub aspectul articolului din 28.06.2016, este lesne de sesizat că acesta detaliază elemente legate de activitatea ce ar fi desfăşurată de o altă societate, însă chestiunea evocată rămâne de interes general, presupunând, deci, informarea publicului larg întrucât privea transportul de persoane interjudeţean, iar împrejurarea că există o trimitere la Alis Grup, ce ar masca o cursă regulată pe traseul Aiud – Cluj într-una ocazională, dat fiind că deţine licenţă numai pe ruta Bucureşti – Aiud, nu poate fi considerată a reflecta o atingere adusă imaginii entităţii colective, aşa încât să devină proporţională antrenarea responsabilităţii delictuale a pârâtului, în contextul în care s-a avut în vedere un element concret, în susţinerea afirmaţiei, anume că ar exista o sancţiune aplicată, în acest sens, de către Inspectoratul de stat pentru controlul în transportul rutier, în raport de care s-a promovat plângere contravenţională, respinsă definitiv.

Cu toate acestea, din răspunsul transmis de către autoritatea competentă reiese că există un anumit cazier contravenţional al societăţii reclamante  şi, totodată, din adresa comunicată pârâtului, de către Autoritatea Rutieră Română, se deduce că, într-adevăr, reclamanta nu deţine licenţă de traseu în vederea efectuării de transport rutier contra cost de persoane, prin servicii regulate, pe ruta Cluj Napoca – Bucureşti, ci doar pe traseele Bucureşti – Aiud şi Alba Iulia – Cluj Napoca, însă, din extrasul depus de pârât rezultă că, de fapt, ar exista o cursă Alis Bucureşti – Cluj Napoca, itinerariul fiind Piteşti – Râmnicu Vâlcea – Călimăneşti – Sibiu – Sebeş – Alba Iulia – Aiud.

În fine, deşi nu poate fi negat că pârâtul se referă, în articolul amintit, la reclamantul Jişa Liviu, este indeniabil că trimiterea realizată nu a survenit în scopul atragerii sale într-un scandal, cu dezideratul de a i se afecta imaginea publică, după cum s-a alegat, în cererea de chemare în judecată, ci, dimpotrivă, trebuie notat contextul în care acest aspect a fost menţionat, anume pe fondul prezentării unor împrejurări vizând poziţia Federaţiei operatorilor români de transport în legătură cu problema identificată, entitate în care reclamantul deţine calitatea de vicepreşedinte.

În al patrulea rând, cu privire la editorialul din 22.10.2014 , spre deosebire de cele susţinute prin acţiunea introductivă, se apreciază că nu se poate alega, în mod justificat, că acesta ar cuprinde afirmaţii cu potenţial caracter calomnios, lipsite de fundament şi temeinicie, menite a inocula ideea referitoare la comiterea unor contravenţii, fără indicii adecvate şi suficiente, de vreme ce, după cum s-a evidenţiat în cele de mai sus, reclamanta nu deţine licenţă de traseu pe ruta Cluj Napoca – Bucureşti, cu toate că, din înscrisurile depuse de pârât, rezultă că ar exista o cursă directă pe traseul evocat şi, pe de altă parte, pot fi identificate situaţii în care s-a angajat răspunderea contravenţională a societăţii reclamante, după cum se deduce din răspunsul la adresa efectuată către Inspectoratul de stat pentru controlul în transportul rutier, din cuprinsul procesului verbal transmis de către Consiliul judeţean Cluj putându-se deduce, de asemenea, că reclamanta a fost sancţionată, spre exemplu, şi pentru efectuarea transportului public de persoane, prin curse regulate, fără a deţine licenţă de traseu pe ruta Turda – Cluj Napoca.

Totodată, în măsura în care se are în vedere conţinutul efectiv al informaţiilor prezentate, se poate lesne sesiza că au fost expuse anumite verificări concrete efectuate de autor, respectiv solicitarea de informaţii din partea reprezentantului autogării, consultarea paginii electronice deţinută de aceasta şi a datelor afişate la sediu, precum şi răspunsul primit de la autoritatea competentă în domeniu, aşadar a existat o bază factuală suficient de veridică care a fundamentat materialul redactat, iar pârâtul a redat şi poziţia exprimată de către reclamantul Jişa Liviu, oricum întreaga dezbatere vizând, în mod similar celor expuse mai sus, o chestiune de interes general, referitoare la transportul interjudeţean de persoane.

Sintetizând, raportat la constatările anterioare, în temeiul art. 1357 alin. (1) din C. Civ., cererile formulate vor fi respinse, în întregime, ca neîntemeiate, faţă de aspectele deja evocate nefiind necesar a se cerceta celelalte argumente de care s-au prevalat părţile, în condiţiile în care nu există vreo faptă ilicită cauzatoare de prejudicii care să poată fi imputată pârâtului, articolele de presă incriminate fiind redactate în legătură cu probleme de interes general, în urma verificării informaţiilor de care s-a dispus şi conform unei baze factuale adecvate, fără ca datele exhibate să reflecte o lipsă acută de veridicitate, în contextul în care autorul şi-a exercitat, în limite acceptabile, libertatea de exprimare, iar antrenarea responsabilităţii sale delictuale ar presupune o ingerinţă nejustificată şi disproporţionată în dreptul la care se referă art. 10 par. 1 din CEDO.

Potrivit art. 9 alin. (2) din C. proc. civ., Obiectul şi limitele procesului sunt stabilite prin cererile şi apărările părţilor, sens în care, luând în considerare împrejurarea că procesul civil este guvernat de principiul disponibilităţii, după cum rezultă din textul legal mai sus redat, se observă că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată, de către reclamanţi. Pe de altă parte, este de subliniat că, în baza art. 453 alin. (1) din C. proc. civ., Partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părţii care a câştigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată, iar conform art. 451 alin. (1) din C. proc. civ., în cuantumul lor se include şi onorariul avocatului, aşa încât, ţinând seama de soluţia ce va fi pronunţată în cauză, fiecare dintre titularii cererilor va fi ţinut să achite pârâtului câte 3000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariul avocatului, cu precizarea că dovada acestora a fost făcută, în condiţiile art. 249 şi 452 din C. proc. civ., de vreme ce au fost depuse, în original, chitanţele eliberate, în care s-a indicat contractul de asistenţă juridică perfectat, însă reclamanţii nu pot fi obligaţi, în solidar, la avansarea lor, faţă de prevederile art. 455 din C. proc. civ., dat fiind că, iniţial, nu erau întrunite premisele unei coparticipări procesuale active, în sensul art. 59 din C. proc. civ., existenţa mai multor reclamanţi survenind numai ca efect al admiterii excepţiei de conexitate