Miercuri, 11 decembrie 2024 - 8:57:25
Echipa Ştiri Actuale
Români din toate țările, uniți-vă!

Unde au fost duse animalele de la Circul Globus


16 iulie 2017

Animale care aparţineau Circului Globus, transferate la o Grădină Zoologică din ţară. Mai multe animale au fost duse la Grădina Zoologică de la Bucov, leii albi, tigrul alb, o lamă şi o cămilă siberiană urmând să fie vizitaţi după perioada de acomodare

"Noi am purtat discuţii cu cei de la Circul Globus pentru preluarea mai multor animale. Am vrut ceea ce nu avem. Sunt animale foarte frumoase. Am luat trei lei albi, sunt un mascul şi două femele, care sunt spectaculoşi, am luat o cămilă, un tigru şi o lamă", a declarat, sâmbătă, Gheorghe Raicu, şef Serviciu Zoo Bucov, potrivit Mediafax.

Potrivit acestuia, animalele sunt încă în perioada de acomodare.

"Nu le putem pune direct spre vizitare. Trebuie o perioadă de acomodare. Oricum s-au adaptat deja, sunt domesticice. Nu sunt măsuri speciale pe care le luăm. Ele se comportă foarte bine. Leii sunt în adăpostul mare, ale leilor, dar stau separat. Lama s-a împerecheat deja, cămila este şi ea bine", a adăugat Raicu.

Şeful Serviciului de la Zoo Bucov a precizat că animalele de la circ aduse la Bucov sunt sănătoase.

La Grădina Zoologică de la Bucov sunt, în prezent, peste 500 de animale din 66 de specii. Reprezentanţii instituţiei spun că pe viitor sunt interesaţi să aducă girafe, pume sau râşi.

În ianuarie, 11 animale ale Circului Globus au murit într-un incendiu. Ulterior, Consiliul General al Municipiului Bucureşti a decis să elimine din spectacolele Circului Globus dresura de animale, din cauza relelor tratamente aplicate acestora în perioada în care sunt dresate.

Animalele aflate în responsabilitatea Circului Globus urmează să fie relocate, în baza unui protocol încheiat între Primăria municipiului Bucureşti şi Fundaţia Vier Pfoten. Felinele mari ar urma să ajungă în rezervaţii din Africa, iar restul animalelor în diverse alte rezervaţii naturale sau în sanctuare pentru speciile protejate.

 


Share on Facebook
Share on Twitter
Share on Google Plus
Share on Linkedin

Hidroprahova


Din aceeaşi categorie:



















































































Ştiri Actuale on Linkedin
Ştiri Actuale on Twitter
 on Google Plus
Ştiri Actuale on Facebook



































ISSN–L 2344 – 3006, ISSN 2344 – 3006
Actualizat la 11 decembrie 2024
Autentificare
stiriactuale.ro