Miercuri, 29 ianuarie 2025 - 9:42:36
Echipa Ştiri Actuale
Români din toate țările, uniți-vă!

Protest amplu al poliţiştilor împotriva tăierilor salariale


17 ianuarie 2025

Poliţişti din toată ţara s-au adunat, astăzi, în Capitală pentru a protesta împotriva Ordonanţei de Urgenţă 156/2024, care aduce reduceri salariale şi riscă destabilizarea sistemului de ordine publică. Mitingul, organizat de Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi al Personalului Contractual (SNPPC), a început la ora 12:00 în Piaţa Constituţiei.

Manifestanţii vor porni într-un marş care include opriri la sediile Ministerului Finanţelor, Justiţiei, Muncii şi Afacerilor Interne, urmând să ajungă în Piaţa Victoriei, unde vor protesta în faţa Guvernului până în jurul orei 16:30. Poliţiştii cer soluţii urgente pentru a opri valul de pensionări şi pentru a restabili predictibilitatea în carieră, salarizare şi pensionare.

Din Ploieşti, peste 350 de poliţişti au plecat organizat către Capitală, utilizând autocare puse la dispoziţie de sindicat. Liderii sindicali au transmis un mesaj clar: „Nu vă temeţi să protestaţi! Drepturile noastre sunt fundamentale pentru siguranţa tuturor românilor.”

Protestul, desfăşurat legal cu aprobarea Primăriei Capitalei, evidenţiază nemulţumirea profundă a angajaţilor din sectorul de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, avertizând asupra riscurilor generate de subfinanţarea acestor domenii esenţiale.


Share on Facebook
Share on Twitter
Share on Google Plus
Share on Linkedin

Hidroprahova


Din aceeaşi categorie:



















































































Ştiri Actuale on Linkedin
Ştiri Actuale on Twitter
 on Google Plus
Ştiri Actuale on Facebook



































ISSN–L 2344 – 3006, ISSN 2344 – 3006
Actualizat la 29 ianuarie 2025
Autentificare
stiriactuale.ro