Un incendiu puternic a izbucnit noaptea trecută, în jurul orei 00:00, la o gospodărie din satul Malu Vânăt, comuna Izvoarele. Flăcările au cuprins întreaga casă, extinzându-se rapid pe o suprafaţă de 250 mp, cu riscul de a afecta şi locuinţele din apropiere.
Pompierii militari de la Garda de Intervenţie Măneciu au ajuns rapid la faţa locului, mobilizând două autospeciale de stingere şi un echipaj SMURD. Situaţia gravă a impus suplimentarea forţelor cu alte două autospeciale din Vălenii de Munte. Intervenţia promptă a echipelor a reuşit să limiteze pagubele şi să împiedice extinderea flăcărilor.
Din fericire, incendiul nu a făcut victime, însă casa a fost distrusă complet. Primele cercetări arată că focul a izbucnit din cauza unui coş de fum neprotejat corespunzător. Autorităţile recomandă verificarea periodică şi întreţinerea corespunzătoare a coşurilor de fum pentru a preveni astfel de tragedii.