Joi, 23 ianuarie 2025 - 7:34:11
Echipa Ştiri Actuale
Români din toate țările, uniți-vă!

Primarul din Sinaia, acuzat de corupţie. Reţinut pentru 24 de ore de DNA


23 ianuarie 2025

Primarul oraşului Sinaia, Oprea Vlad Gheorghe, a fost reţinut de procurorii DNA pentru 24 de ore, fiind acuzat de mai multe infracţiuni grave, printre care luare de mită, abuz în serviciu, fals în declaraţii de avere şi implicare în activităţi comerciale incompatibile cu funcţia sa.

Conform anchetatorilor, edilul ar fi pretins şi primit suma de 238.000 de euro de la un om de afaceri, în schimbul aprobării documentaţiei necesare pentru construirea unui hotel în Sinaia. Banii ar fi fost direcţionaţi prin firme controlate de familia sa, iar o parte din sumă ar fi fost folosită pentru achiziţia unei staţii de betoane şi construirea unei vile de lux.

Procurorii susţin, de asemenea, că Oprea Vlad Gheorghe ar fi permis funcţionarea ilegală a unui restaurant care aparţinea firmei mamei sale, ignorând lipsa autorizaţiilor necesare. Alte acuzaţii vizează folosirea influenţei politice şi ascunderea provenienţei unor sume de bani utilizate pentru achiziţia unui castel în Franţa, transformat ulterior în hotel şi restaurant.

În cadrul investigaţiilor, DNA a efectuat 33 de percheziţii la domiciliile suspectului, sediile unor instituţii publice şi alte locaţii. Anchetatorii au descoperit că primarul ar fi omis să declare mai multe bunuri şi venituri în declaraţiile sale de avere din ultimii ani.


Share on Facebook
Share on Twitter
Share on Google Plus
Share on Linkedin

Hidroprahova


Din aceeaşi categorie:



















































































Ştiri Actuale on Linkedin
Ştiri Actuale on Twitter
 on Google Plus
Ştiri Actuale on Facebook



































ISSN–L 2344 – 3006, ISSN 2344 – 3006
Actualizat la 23 ianuarie 2025
Autentificare
stiriactuale.ro