Un bloc de locuinţe din Târgu Cărbuneşti a fost evacuat după o explozie din cauza acumulărilor de gaze.
Explozia a avut loc la etajul 1, iar proprietarii au fost evacuaţi. Mai multe maşini de pompieri se află la faţa locului pentru a-i ajuta pe cei de la etajele superioare să părăsească blocul. Nici o persoană nu a fost rănită, doar proprietarului apartamentului unde s-a produs explozia i s-a făcut rău şi a ajuns la spitalul din localitate.