Cursele poştale auto au înregistrat întârzieri din cauza condiţiilor meteorologice nefavorabile, începând de miercuri, ceea ce va afecta clienţii serviciilor expres puse la dispoziţie de Poşta Română, informează Compania Naţională Poşta Română (CNPR).
Conform unui comunicat al CNPR, din cauza timpului nefavorabil (ninsoare, vânt puternic etc.), ce a dus la înzăpezirea a numeroase drumuri naţionale şi judeţene, miercuri şi joi, s-au înregistrat atât întârzieri ale schimburilor de expediţii între cursele poştale auto şi subunităţile poştale, cât şi neefectuări ale unor curse poştale auto.
Municipiul Bucureşti este una dintre cele mai afectate zone, unde în noaptea de miercuri spre joi şi dimineaţa zilei de joi, nu au sosit şi nu au plecat curse poştale auto specializate PRIORIPOST şi combinate. De asemenea, în judeţele Giurgiu, Argeş, Prahova, Dâmboviţa, Teleorman, Buzău, Vrancea, Constanţa - unde există drumuri blocate de zăpadă - cursele poştale auto intraregionale Giurgiu-Bucureşti, Ploieşti-Bucureşti, Piteşti-Bucureşti, Buzău-Bucureşti, Târgovişte-Bucureşti nu au plecat pe traseu, iar cele teritoriale nu au efectuat schimburi de expediţii cu toate ghişeele şi agenţiile poştale de pe traseu.
Potrivit CNPR, în municipiul Craiova cursele auto poştale Craiova-Bucureşti şi Craiova-Braşov au plecat cu întârziere de 250 minute din cauza unor copaci rupţi în faţa porţii Centrului de Tranzit Craiova, iar în municipiul Baia Mare şi judeţele Bistriţa-Năsăud şi Suceava schimburile de expediţii au fost întârziate din cauza circulaţiei în condiţii de iarnă.
În aceste condiţii, trimiterile poştale înregistrează timpi de circulaţie mai mari ce afectează clienţii destinatari, în special clienţii serviciilor expres (PRIORIPOST, ULTRAPOST, EMS).
Activitatea de primire şi expediere a trimiterilor poştale internaţionale este afectată de condiţiile meteo severe din Bucureşti, începând cu seara zilei de 25 ianuarie. Această situaţie a fost determinată de faptul că, din cauza condiţiilor meteo nefavorabile cursele aeriene internaţionale cu plecare şi sosire de pe/la Aeroportul Henri Coandă din Bucureşti au întârzieri sau sunt anulate.
Compania Naţională Poşta Română va informa zilnic, dacă este cazul, asupra situaţiei privind afectarea activităţii poştale din cauza condiţiilor meteo nefavorabile.