Jandarmii montani au intervenit, duminică, pentru alungarea unei ursoaice cu doi pui din zona schitului Sfânta Ana din Bucegi, la solicitarea unor turişti care au urcat la Cota 1400 şi au întâlnit animalele, oamenii intrând în biserică şi aşteptând să vină jandarmii. Grupul era format din aproximativ 20 de turişti care au urcat pe munte la Cota 1400 din Bucegi, unde au întâlnit o ursoaică cu doi pui.
Turiştii, între care şi cinci copii, urcaseră cu telecabina la Schitul Sfânta Ana, iar în apropierea schitului au întâlnit ursoaica. Oamenii au intrat în schit şi le-a fost teamă să mai iasă de acolo, sunând la jandarmi.
Jandarmii montani au intervenit şi au alungat din zonă ursoaica cu puii, iar turiştii au putut părăsi biserica.
Apariţia urşilor pe drumul care leagă staţiunea Sinaia de Cota 1400 din Masivul Bucegi nu mai este de mult timp ceva neobişnuit, urşii ieşind din pădure până la marginea drumului pentru a primi mâncare de la turişti.
Primăria Sinaia a anunţat că în această perioadă drumul care duce din staţiune la Cota 1400 este închis, iar turiştii care insistă să urce cu maşinile pe acest tronson se expun unor riscuri, autorităţile recomandându-le acestora să urce pe munte cu telegondola sau cu telecabina.