Vremea frumoasă şi zăpada au făcut ca turiştii să ia cu asalt pârtiile de schi şi de sanie de pe Valea Prahovei, dar şi din staţiunea Cheia.
Nu toţi turiştii s-au bucurat însă, de ieşirea în aer liber şi de zăpadă. Căderile pe pârtiile de schi au provocat unor turişti traumatisme atât la nivelul membrelor superioare cât şi la cele inferioare cauzate de căderi pe pârtie.
Astfel, efectivele Jandarmeriei Montane aparţinând Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Prahova, în cooperare cu membrii Salvamont, dar şi independent au desfăşurat mai multe acţiuni, în urma cărora au fost salvate 13 persoane, cu vârste cuprinse între 9 şi 39 de ani, de pe pârtiile din staţiunea Sinaia, Buşteni şi Azuga.
Pentru a evita accidentele, turiştii trebuie sa ţină cont de urmatoarele:
- Sa plece pe munte doar cu echipament adecvat, lanterna, rucsac, trusa de prim-ajutor;
- Sa nu rişte sa plece singur la drum;
- Sa informeze cabanierul asupra traseului ales si sa se înscrie in registrul de trafic al turiştilor, lăsând datele complete;
- Sa folosească numai traseele marcate şi doar cele deschise pe timp de iarnă;
- Sa apeleze cu încredere la jandarmii montani sau la membrii salvamont;
- In caz de accident sa anunţe Jandarmeria Montana sau Salvamontul la numărul unic de urgenta 112.