O patrulă din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Prahova a surprins patru persoane în timp ce decopertau pământul în apropierea gardului împrejmuitor al unei societăţi comerciale din Ploieşti.
După verificarea faptei ilicite jandarmii au stabilit că persoanele cu vârste cuprinse între 12 şi 32 de ani şi domiciliaţi în Ploieşti şi Ariceştii Rahtivani au decopertat pământul pe o distanţă de şase metri pentru a ajunge la cablul electric ce traversa acea zonă. Din verificări a reieşit faptul că aceştia vroiau să ardă învelişul de plastic al acestuia şi să valorifice cuprul la un centru de colectare al fierului vechi.
Celor în cauză, li s-a întocmit dosar cu acte premergătoare pentru fapta susceptibilă a fi “ tentativă de furt calificat” dosar ce va fi înaintat Parchetului de pe lângă judecătoia Ploiesti, în vederea continuării cercetărilor.