Patru administratori ai unor societăţi comerciale din Bucureşti, Prahova şi Ilfov sunt suspectaţi de punere în circulaţie de produse contrafăcute, concurenţă neloială şi evaziune fiscală, valoarea produselor contrafăcute depăşind o sută de mii de euro, informează Poliţia Română.
Potrivit sursei citate, în urma verificărilor efectuate, vineri, la societăţi comerciale cu puncte de lucru în Bucureşti şi în judeţele Ilfov şi Prahova, au fost indisponibilizate peste 400.000 de pachete de seminţe de floarea-soarelui, în valoare de peste 100.000 de euro, susceptibile a fi contrafăcute.
Ofiţeri specialişti din cadrul Direcţiei de Investigare a Fraudelor - IGPR, împreună cu poliţişti din cadrul IPJ Prahova şi Ilfov, au acţionat în Bucureşti şi în Ilfov şi Prahova pentru destructurarea unei grupări infracţionale specializată în contrafacere şi comercializare de produse contrafăcute, fiind verificate sediile sociale şi punctele de lucru a cinci societăţi comerciale, care deţin nouă depozite, pentru stabilirea originii reale a mărfurilor comercializate şi verificarea documentelor financiar-contabile.
Societăţile comerciale în cauză desfăşoară activităţi de achiziţie intracomunitară, sortare, ambalare, depozitare şi comercializare pe teritoriul României de mărfuri alimentare susceptibile a fi contrafăcute, purtând în mod nelegal o marcă cunoscută. În urma verificărilor efectuate au fost identificate şi indisponibilizate peste 400.000 de pachete de seminţe de floarea-soarelui, având caracteristicile unor produse contrafăcute şi a căror valoare de piaţă este de peste o sută de mii de euro.
Seminţele proveneau de la societăţile vizate, poliţiştii stabilind că reprezentanţii firmelor în cauză au achiziţionat, fără documente legale, produse agricole, pe care le-au ambalat sub denumirea unor mărci consacrate, depozitat şi comercializat, la jumătate din preţul produsului original, pe teritoriul României.
Prin activitatea infracţională desfăşurată, au fost prejudiciaţi titularii de drepturi de proprietate intelectuală şi bugetul de stat consolidat.
Cei patru administratori sunt cercetaţi pentru punere în circulaţie de produse contrafăcute, concurenţă neloială şi evaziune fiscală.
La acţiunea de vineri au participat şi comisari ai Gărzii Financiare, Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorului şi Inspectoratului Teritorial de Muncă.