La sfârşitul săptămânii trecute, Comisia pentru Dezvoltare Regională (REGI) din Parlamentul European a votat, la Strasbourg, în favoarea revizuirii a două limite de finanţare pentru proiectele de restaurare a obiectivelor de patrimoniu, dând astfel curs solicitării formulate de eurodeputatul Mircea Diaconu în raportul său "Spre o abordare integrată a patrimoniului cultural european", document adoptat de Parlamentul European în urmă cu doi ani.
Astfel, pragul pentru monumentele de patrimoniu naţional a fost ridicat de la cinci la 10 milioane de euro, iar pentru monumentele de pe lista UNESCO acesta a fost rectificat de la 10 la 20 milioane de euro. Amendamentul prin care s-a realizat revizuirea a fost depus în cadrul raportului cu privire la modificările resurselor pentru coeziunea economică, socială şi teritorială, elaborat de preşedinta Comisiei REGI, eurodeputata bulgară Iskra Mihaylova.
"M-am luptat timp de doi ani pentru ridicarea acestui prag care este de o importanţă crucială pentru investiţiile în patrimoniul cultural. Concret, în forma iniţială a regulamentului, proiectele de restaurare nu puteau să depăşească 5 şi respectiv 10 milioane de euro ca şi cost total al proiectului. Nu se poate derula un proiect corect de restaurare pe un monument de interes naţional sau european cu aceste sume”, a declarat Mircea Diaconu.
Conform deputatului, îmbunătăţirea acestor criterii de referinţă în alocarea fondurilor europene este urmare atât a solicitărilor oficiale şi întrevederilor pe care le-a avut cu Tibor Navracsics, Comisarul European pentru Cultură şi Educaţie şi Corina Creţu, Comisarul pentru dezvoltare regională, cât şi a strânsei colaborări cu membrii Comisiei REGI în vederea adoptării amendamentului menţionat.
“Limitele de finanţare anterioare au fost impuse în mod artificial de Comisia Europeană, în practică ele blocând proiecte de restaurare care ar fi putut beneficia de fondurile alocate în acest sens. Mai mult, la nivel de strategie pe termen lung, dacă operatorii culturali nu puteau accesa fonduri pe linia politicii de coeziune, sumele rămâneau nealocate, oferind Comisiei posibilitatea de a propune şi mai puţine fonduri pentru cultură şi patrimoniu în următorul cadru financiar. Sper din tot sufletul ca aceste informaţii să fie auzite şi acasă. De foarte multe ori am pierdut şanse importante pentru că ne-am informat sau am reacţionat târziu...", a adăugat Mircea Diaconu, îndemnându-i pe operatorii culturali români să profite de această oportunitate.
TITLURILE ZILEI:
• Prahova vibrează de evenimente în săptămâna 19–25 mai: cultură, concerte şi cai putere • Nicuşor Dan, preşedinte. Începe jocul marilor decizii de stat • Prahova vibrează de evenimente în săptămâna 19–25 mai: cultură, concerte şi cai putere • Nicuşor Dan, preşedinte. Începe jocul marilor decizii de stat
La propunerea lui Mircea Diaconu, Comisia Europeană ridică pragul de finanţare pentru proiectele de restaurare a patrimoniului cultural
19 decembrie 2017
Din aceeaşi categorie:
Ploieşti: Zeci de asociaţii de proprietari reclamă valoarea mare a facturilor la căldură pe ianuarie
Top articole
-
Cutremur la Teatrul „Toma Caragiu”. Andi Vasluianu, vizat de concedieri! Actorii şi angajaţii sar în apărarea directorului Mihaela Rus
-
Fost preot găsit spânzurat în podul casei
-
Sinaia, orasul cu care nu te poti plictisi! Protest împotriva abuzurilor din localitate!
-
Un bărbat şi-a pierdut viaţa sub roţile trenului, în Prahova
-
Cristina Deleanu, actriţa născută la Ploieşti, a plecat dintre noi. O viaţă dedicată scenei şi publicului
-
Sfidare totală la Breaza. Hidro Prahova ia bani pe apă infestată, iar şeful ANPC este trimit la "treaba lui"
-
O zi pe an, şansă la vindecare, Ce se petrece la Ghighiu în Vinerea Luminată
-
Ziua Moaşei, sărbătorită cu emoţie la Maternitatea din Ploieşti
-
Prahoveni în stradă pentru reluarea turului II la prezidenţiale
-
Noapte fatală pe un drum din Prahova. Două vieţi pierdute într-un accident cumplit
Anul - ediţia nr. 3753
Copyright © 2011 - 2025 Ştiri Actuale
Copyright © 2011 - 2025 Ştiri Actuale
ISSN–L 2344 – 3006, ISSN 2344 – 3006
Actualizat la 19 mai 2025
Autentificare
Autentificare