Miercuri, 20 octombrie 2021 - 4:16:44
Echipa Ştiri Actuale
Români din toate țările, uniți-vă!

Cabinet stomatologic Ploiesti, Dentist Ploiesti - Stomatologie

Azuga, prima staţiune de pe Valea Prahovei unde se schiază în acest sezon


3 decembrie 2016

Staţiunea Azuga este prima de pe Valea Prahovei unde iubitorii sporturilor de iarnă pot schia în acest sezon, trei tronsoane de pârtie cu strat de zăpadă de 30 de centimetri fiind deschise în prezent. În staţiunea Buşteni, autorităţile pregătesc pârtia Kalinderu pentru a o deschide weekend-ul viitor, scrie News.ro

Potrivit reprezentatanţilor administraţiei locale, trei porţiuni de pârtie care fac parte din domeniul schiabil al staţiunii prahovene Azuga sunt practicabile în acest weekend Aziga fiind prima dintre staţiunile de pe Valea Prahovei unde se schiază în acest sezon.

Astfel, pe pârtiile Cazacu Începători şi Cazacu Şcoală, dar şi la baza pârtiei Sorica este un strat de aproximativ 30 de centimetri de zăpadă naturală şi artificială, care permite practicarea sportuirlor de iarnă.

Conform administratorilor domeniului schiabil al staţiuniii Buşteni, autorităţile pregătesc pârtia Kalinderu şi au pus tunurile de zăpadă artificială în funcţiune, astfel încât şi în această staţiune să se poată schia la sfârşitul săptămânii viitoare.

Mii de turişti se află în acest weekend în staţiunile pe Valea Prahovei, unde petrec minivacanţa de 1 Decembrie. Preţurile la cazare pentru această minivacanţă au pornit de la 80 de lei pentru o cameră dublă şi ajung la peste 200 de euro în hotelurile de lux, iar operatorii din turism au anunţat că cei care nu şi-au făcut rezervări la munte încă mai găsesc camere în hoteluri, pensiuni şi vile.

În această perioadă, drumul naţional 1 a fost aglomerat, cea mai mare aglomeraţie şi blocaje în trafic înregistrându-se mai ales în cursul zilei de miercuri, pe sensul de urcare către staţiunile de pe Valea Prahovei şi către Braşov.



 


Share on Facebook
Share on Twitter
Share on Google Plus
Share on Linkedin
rating  rating  rating  rating  rating
(629 vizualizări)
Dacă v-a plăcut acest articol, daţi-ne un like:

Adi Deseuri Prahova

Adăugaţi un comentariu:
Folosind un cont de facebook:
sau folosind formularul următor:
Nume:

Email:

Comentariul:

Cod siguranţă:
Codul de securitate



Din aceeaşi categorie:










Clinica Roua









































































Ştiri Actuale on Linkedin
Ştiri Actuale on Twitter
 on Google Plus
Ştiri Actuale on Facebook




































ISSN–L 2344 – 3006, ISSN 2344 – 3006
Actualizat la 17 octombrie 2021
Autentificare
stiriactuale.ro