Guvernul a adoptat, joi, o hotărâre prin care persoanele cu handicap grav sau accentuat vor putea beneficia de îngrijire şi la domiciliul unui asistent personal profesionist, atestat şi înregistrat oficial.
"Actul normativ stabileşte condiţiile de obţinere a atestatului, procedurile de atestare şi statutul asistentului personal profesionist şi reprezintă un pas important în promovarea alternativelor de tip familial la protecţia instituţionalizată a persoanelor cu dizabilităţi. Potrivit hotărârii, asistentul personal profesionist este persoana fizică atestată care asigură, prin activitatea pe care o desfăşoară la domiciliul său, îngrijirea şi protecţia adultului cu handicap grav sau accentuat", informează Guvernul.
Actul normativ reglementează modalitatea prin care o persoană adultă cu handicap grav sau accentuat poate beneficia de îngrijire la asistent personal profesionist: persoana respectivă sau reprezentantul legal al acestuia adresează o cerere în acest sens către serviciul public de asistenţă socială din subordinea autorităţii administraţiei publice locale în a cărei rază are domiciliul/reşedinţa persoana cu handicap sau către un furnizor public/privat de servicii sociale, acreditat în condiţiile legii.
Adultul cu handicap grav sau accentuat, beneficiar de servicii în centre rezidenţiale pentru persoane cu handicap, adresează cererea către conducerea instituţiei respective.
Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului poate acorda asistent personal profesionist pentru o persoană adultă cu handicap grav sau accentuat, şi din oficiu.
Asistentul maternal care are în plasament un copil cu handicap grav sau accentuat poate opta să devină asistent personal profesionist pentru copilul devenit tânăr.
Hotărârea stabileşte şi modalităţile de evaluare a îndeplinirii condiţiilor necesare pentru atestare. Astfel, vor fi avute în vedere elementele sociale şi medicale ale capacităţii solicitantului, determinate prin interviuri luate acestuia, vizite la domiciliul sau, interviuri luate persoanelor cu care solicitantul locuieşte şi alte investigaţii suplimentare considerate necesare. Din echipa care realizează evaluarea îndeplinirii condiţiilor necesare pentru atestare fac parte cel puţin un asistent social şi un psiholog.
Activitatea asistentului personal profesionist se desfăşoară în baza unui contract individual de muncă încheiat pe perioada corespunzătoare valabilităţii atestatului şi în condiţii specifice privind munca la domiciliu. Contractul se încheie cu DGASPC sau cu furnizorii privaţi de servicii sociale.
Monitorizarea şi controlul activităţii asistentului vizează respectarea drepturilor şi demnităţii persoanelor cu handicap, iar opinia adultului cu handicap grav sau accentuat va fi luată în considerare de către angajator în procesul de evaluare a activităţii desfăşurate de asistentul personal profesionist.
Modelul atestatului de asistent personal profesionist, dar şi standardele minime obligatorii pentru asigurarea îngrijirii şi protecţiei adulţilor cu handicap grav sau accentuat la asistentul personal profesionist se vor aproba prin ordin al ministrului muncii şi justiţiei sociale, în termen de la 30 de zile de la intrarea în vigoare a hotărârii adoptate astăzi.
Totodată, tot prin ordin al ministrului muncii se aprobă procedura de monitorizare şi control a activităţii asistentului personal profesionist, în termen de 60 de zile de la intrarea în vigoare a hotărârii.
TITLURILE ZILEI:
• Elena Udrea, între spital şi instanţă • Protest al angajaţilor ANAF la Ploieşti • Vacanţă cu roboţi şi distracţie. Copiii cuceresc lumea tehnologiei la Ploieşti! • Podul de la Blejoi s-a redeschis, dar şantierul rămâne deschis. Autorităţile critică întârzierile şi pagubele colaterale • Elena Udrea, între spital şi instanţă • Protest al angajaţilor ANAF la Ploieşti • Vacanţă cu roboţi şi distracţie. Copiii cuceresc lumea tehnologiei la Ploieşti! • Podul de la Blejoi s-a redeschis, dar şantierul rămâne deschis. Autorităţile critică întârzierile şi pagubele colaterale
Guvernul a reglementat statutul asistenţilor personali, care vor putea îngriji la domiciliul lor persoane cu handicap
28 iulie 2017
- Tags:
- accentuat,
- hotarare,
- atestat,
- oficial,
- persoanele,
- guvernul,
- profesionist
Din aceeaşi categorie:
Top articole
-
Guvernul Bolojan face "victime": 11 comune din Prahova, rămân fără viceprimari!
-
Vara plină de evenimente în Prahova. O săptămână încărcată de poveşti, oameni şi emoţii
-
Ucigaşul cu toporul din Lipăneşti. Tânără de 22 de ani, lovită mortal în plină zi. Agresorul a fost prins la scurt timp!
-
Lovită pe trecerea de pietoni, o femeie din Ploieşti a murit la spital. Fiul cere ajutor pentru a afla adevărul
-
11 suflete, printre care un bebeluş, lăsate sub cerul liber după un incendiu devastator. Apel la umanitate!
-
Femeie aproape ucisă în bătaie de un bărbat care fusese pus în libertate cu câteva ore în urmă
-
Viceprimarul Săraru vrea locuinţă de serviciu....sau decontarea navetei de la Bucuresti!
-
EXCLUSIV VIDEO Nico, surpriza banchetului claselor a 8 a de la Colegiul de Artă Carmen Sylva Ploiesti
-
Groapă de gunoi cuprinsă de flăcări azi-noapte, în Prahova
-
Barajul Paltinu rămâne intact! Operaţiunea de golire s-a blocat înainte să înceapă! Ce au descoperit inginerii
Anul - ediţia nr. 3783
Copyright © 2011 - 2025 Ştiri Actuale
Copyright © 2011 - 2025 Ştiri Actuale
ISSN–L 2344 – 3006, ISSN 2344 – 3006
Actualizat la 1 iulie 2025
Autentificare
Autentificare