Liviu Dragnea, ministrul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, a afirmat că România va fi împărţită în opt sau nouă regiuni de dezvoltare până la sfârşitul acestui an, arătând că pentru şefia acestora ar putea fi organizate alegeri indirecte.
Dragnea a precizat, în cadrul unei emisiuni difuzate la ProTv, că nu s-a stabilit încă numărul regiunilor, dar că din toate analizele realizate au reieşit două variante posibile privind împărţirea României în opt, respectiv în nouă regiuni.
“Reşedinţele vor reprezenta ultimul punct, ultima decizie. Trebuie să recunosc că stabilirea reşedinţelor pentru fiecare regiune reprezintă cel tensionat lucru, a generat cea mai multă patimă, în condiţiile în care cei care sunt cei mai tensionaţi nu au toate informaţiile. (...) Faptul că va fi într-un oraş sediul administrativ al regiunii nu înseamnă că acel oraş va fi aspiratorul regiunii şi toată dezvoltarea se va duce acolo”, a completat ministrul Dezvoltării.
El a subliniat că aceste alegeri reprezintă una dintre variantele de stabilire a noilor conduceri pentru această perioadă.
“În 2016 preşedinţii regiunilor şi consilierii regionali vor fi aleşi în aceeaşi zi cu primarii şi Consiliile judeţene în acelaşi sistem, direct de către cetăţeni. Este una din variante”, a arătat Dragnea.
Vicepremierul a arătat că nu vrea să devină şeful unei regiuni administrative, după finalizarea procesului de regionalizare şi a arătat că pentru şefia regiunilor ar putea avea loc alegeri indirecte.
“Nu, nu vreau asta, pentru că acest calendar este următorul: după aprobarea modificărilor la Constituţie, care sperăm să se întâmple undeva în octombrie...în noiembrie - decembrie vrem să aprobăm legislaţia efectivă de înfiinţare a regiunilor şi legislaţia care să stabilească atribuţiile şi competenţele care trebuie să meargă la regiuni, inclusiv reşedinţa acestora, iar spre finalul finalului anului să aibă loc alegerile la regiuni, alegeri probabil indirecte, să fie decât aleşii locali cei care votează. Deci, 31 decembrie să ne prindă cu regiunile înfiinţate şi cu structurile de conducere”, a afirmat vicepremierul.
El a mai arătat că în ceea ce priveşte desemnarea consilierilor regionali care fac parte din Consiliul Regional, al cărui rol principal va fi legat de coordonarea activităţii consiliilor judeţene în domeniul dezvoltării regionale, există tot două variante şi că în acest caz se va decide cât de curând.
“Ori se stabileşte - cu locuri dedicate pentru fiecare judeţ - ca fiecare judeţ să aibă un număr de consilieri egal, parte din consilieri regionali, ori se stabileşte ca fiecare judeţ să aibă un număr de consilieri proporţional cu numărul populaţiei. Eu aş vrea să fie un număr egal pentru fiecare judeţ, pentru că până la urmă fiecare judeţ are dreptul la dezvoltare”, a spus vicepremierul.
El a indicat că ar fi vorba de un număr cuprins între 7 şi 10 consilieri regionali pentru fiecare judeţ.
“Eu aş vrea să facem alegeri. Dacă reuşim ca după Constituţie legislaţia privind înfiinţarea regiunilor să fie gata într-un timp util şi avem timp suficient să organizăm alegeri aş prefera ca cetăţenii să aleagă. Prefer alegerea directă a cetăţenilor dacă timpul ne va lăsa”, a mai arătat Liviu Dragnea.
Vicepremierul a arătat că discuţiile privind criteriile care trebuie să stea la baza regionalizării sunt într-un stadiu avansat, ministrul menţionând că se au în vedere, în principal, criterii funcţionale.
“Nu intenţionez să propun un proiect de regionalizare care să aibă la bază criterii etnice, pentru că ţinta principală pentru care vrem să înfiinţăm aceste regiuni este dezvoltarea echilibrată a României. Dacă punem o hartă a dezvoltării actuale se vede foarte clar care sunt diferenţele de dezvoltare între regiuni. Asta înseamnă că dacă noi vom continua cu acelaşi sistem administrativ cu sistemul administrativ actual riscăm să transformăm România într-o ţară de prinţi şi cerşetori”, a spus Dragnea.
El şi-a exprimat speranţa că până la sfârşitul anului 2014 se va reuşi acreditarea regiunilor în discuţiile cu Comisia Europeană, pentru ca acestea să poată fi eligibile pentru a accesa fonduri europene.
“De la 1 ianuarie 2014 cu regiunile înfiinţate (...) începe un proces extrem de complicat şi anume de operaţionalizare a instituţiilor regionale, pe de-o parte, iar pe de altă parte un proces de acreditare a fiecărei regiuni pentru a deveni autoritate de management în procesul de absorbţie a fondurilor europene. În ceea ce priveşte necesitatea ca regiunile să fie înfiinţate până la sfârşitul acestui an ţine cont tot de relaţia cu Comisia Europeană. Este foarte greu să începi noul exerciţiu financiar 2014-2020 cu o structură administrativă şi în interiorul următoarei perioade de programare să schimbi structura administrativă. Rişti să se blocheze un an sau un şi jumătate, poate doi ani de zile absorbţia de fonduri europene şi România nu-şi poate permite aşa ceva”, a spus Liviu Dragnea.