Peste 1,2 milioane de angajaţi în construcţii, industria prelucrătoare sau în comerţ vor primi salarii mai mari de la 1 februarie. Va câştiga şi statul, din taxele aferente: aproximativ un miliard de lei. Dar companiile, în special întreprinderile mici şi mijlocii vor avea cheltuieli mai mari cu salariile.
Cei 200 de lei, cât reprezintă creşterea salariului minim, nu ajung în totalitate la angajaţi. Statul va primi partea care înseamnă contribuţiile şi impozitul, iar salariul net va fi de 1.065 de lei. Un salariu care cu greu acoperă nevoile unei persoane şi cu atât mai puţin ale unei familii, dacă ţinem cont că media cheltuielilor lunare este de 962 de lei individual, şi aproximatv 2.500 de lei pentru o familie cu 3 membri.
Salariul minim pe economie a crescut în ultimii 10 ani mai repede decât productivitatea muncii. Însă este mai mic decât în restul UE, cu excepţia Bulgariei. La stat sunt aproximativ 40.000 de angajaţi cu salariul minim. Dar cei mai mulţi sunt în mediul privat, în special muncitorii necalificaţi şi tinerii fără experienţă. Oamenii de afaceri cer ca astfel de măsuri să fie anunţate cu câteva luni înainte.
Odată cu salariul minim cresc şi amenzile rutiere, care se calculează în funcţie de acesta. Punctul de amendă reprezintă 10% din valoarea salariului minim brut.
VENITURI VS CHELTUIELI
Salariul minim brut: 1.450 lei/lună
Salariu minim net: 1.065 lei/lună
Cheltuieli medii: 962 lei/luna
ANGAJAŢI PLĂTIŢI CU SALARIUL MINIM
- muncitori necalificaţi
- personal de îngrijire
- conducători de vehicule
- agenţi de pază
(Sursa: INCSMPS)