Capitala şi 11 judeţe din jumătatea de sud a ţării se vor afla, de sâmbătă dimineaţă, sub cod portocaliu de ploi abundente şi vânt puternic, în timp ce pentru alte 13 judeţe meteorologii au emis avertizare cod galben de ploi şi vânt puternic. De asemenea, la munte va ninge, va fi viscol şi se va depune strat de zăpadă.
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri, o atenţionare cod portocaliu care va fi valabilă de sâmbătă, de la ora 9.00 şi până duminică, la ora 15.00.
Astfel, în Capitală şi în judeţele Giurgiu, Călăraşi, Ialomiţa, Brăila, Buzău, Prahova, Ilfov, Constanţa, Tulcea, Galaţi şi Vrancea ploile vor fi abundente şi se vor cumula cantităţi de apă importante, în general între 40 şi 60 de litri pe metru pătrat, iar pe arii restrânse peste 80-90 de litri pe metru pătrat.
Vântul va avea intensificări cu viteze care vor depăşi local 60 de kilometri la oră, iar începând din după-amiaza zilei de sâmbătă în Dobrogea va fi vânt puternic, cu peste 80 - 90 de kilometri la oră.
De asemenea, o altă avertizare cod portocaliu valabilă în acelaşi interval de timp vizează Carpaţii Meridionali şi de Curbură, unde, în special la peste 1600 de metri altitudine, vor fi ninsori consistente şi se va depune strat de zăpadă, iar pe creste va fi viscol.
ANM a emis şi o avertizare cod galben, valabilă de sâmbătă, de la ora 03.00 şi până duminică la ora 21.00, în 13 judeţe.
Astfel, în Oltenia, vestul Munteniei, apoi şi în sudul Transilvaniei şi în centrul Moldovei va ploua pe arii extinse, cantităţile de apă vor depăşi 25 de litri pe metru pătrat, iar local se vor cumula 40-50 de litri pe metru pătrat. Vântul va sufla cu 50-60 de kilometri la oră, iar în zonele montane va fi lapoviţă şi ninsoare.
Avertizări cod portocaliu şi cod galben de ploi abundente şi vânt puternic pentru aproape toată ţara
6 octombrie 2017
Din aceeaşi categorie:
Top articole
-
Guvernul Bolojan face "victime": 11 comune din Prahova, rămân fără viceprimari!
-
Vara plină de evenimente în Prahova. O săptămână încărcată de poveşti, oameni şi emoţii
-
Ucigaşul cu toporul din Lipăneşti. Tânără de 22 de ani, lovită mortal în plină zi. Agresorul a fost prins la scurt timp!
-
Lovită pe trecerea de pietoni, o femeie din Ploieşti a murit la spital. Fiul cere ajutor pentru a afla adevărul
-
11 suflete, printre care un bebeluş, lăsate sub cerul liber după un incendiu devastator. Apel la umanitate!
-
Femeie aproape ucisă în bătaie de un bărbat care fusese pus în libertate cu câteva ore în urmă
-
EXCLUSIV VIDEO Nico, surpriza banchetului claselor a 8 a de la Colegiul de Artă Carmen Sylva Ploiesti
-
Groapă de gunoi cuprinsă de flăcări azi-noapte, în Prahova
-
Barajul Paltinu rămâne intact! Operaţiunea de golire s-a blocat înainte să înceapă! Ce au descoperit inginerii
-
Acuzaţii grave după o operaţie de peritonită. O fetiţă din Ploieşti, cu corp străin uitat în abdomen
Anul - ediţia nr. 3785
Copyright © 2011 - 2025 Ştiri Actuale
Copyright © 2011 - 2025 Ştiri Actuale
ISSN–L 2344 – 3006, ISSN 2344 – 3006
Actualizat la 3 iulie 2025
Autentificare
Autentificare