Consiliul Judeţean Prahova organizează pe site-ul său o dezbatere publică cu tema „Regionalizarea României“.
Sunt invitaţi să particie la această dezbatere reprezentanţi ai societăţii civile (reprezentanţi ai ONG-urilor, ai mediului de învăţământ, ai mediului de afaceri, ai sindicatelor, cetăţeni), cât şi decidenţi politici (europarlamentari, parlamentari, decidenţi locali, precum şi membri ai partidelor politice).
Actualitatea acestei dezbateri derivă din faptul că în prima parte a anului 2013, România trebuie să fundamenteze şi să stabilească care îi sunt obiectivele tematice de dezvoltare pentru perioada 2014–2020.
În baza unui Cadru Strategic Comun al Comisiei Europene, România va trebui să elaboreze, în cooperare cu partenerii de dialog, un set de documente de programare, între care Contractul sau Acordul de Parteneriat, respectiv documentul strategic naţional care fundamentează şi stabileşte obiectivele tematice de dezvoltare ale României pentru perioada 2014-2020, inclusiv cu alocarea indicativă a fondurilor europene destinate ţării noastre pentru noul ciclu bugetar european de şapte ani.
Uniunea Europeană consideră că regionalizarea poate genera o mai bună dezvoltare, întrucât deciziile strategice sunt mai aproape de nevoia specifică a regiunilor, ceea ce face ca fondurile să fie alocate mai eficient, mai aproape de nevoile reale.
Toţi cei interesaţi pot accesa site-ul Consiliului Judeţean Prahova, (www.cjph.ro) pentru a afla detalii despre această dezbatere cât şi despre modul de participare.
Sinteza dezbaterii va fi transmisă guvernului, în scopul elaborării unui model viabil de regionalizare şi pentru a lua în calcul modalităţile concrete de minimizare a riscurilor specifice.