Marţi, 19 martie 2024 - 9:55:12
Echipa Ştiri Actuale
Români din toate țările, uniți-vă!


Ziua Mondială a Zăpezii a fost sărbătorită şi la Buşteni


21 ianuarie 2014

Cursuri gratuite de schi,  concursuri, premii şi multă distracţie în Fun Park Kalinderu, de toate acestea au avut parte copiii care s-au aflat duminică pe Pârtia Kalinderu. La fel ca în peste 600 de staţiuni montane din întreaga lume, şi la Buşteni a fost marcată Ziua Mondială a Zăpezii, pe 19 ianuarie 2014.

Evenimentul a fost organizat de Agenţia Travel Point, partener oficial al Federaţiei Internaţionale de Ski (F.I.S)., în colaborare cu Primăria oraşului Buşteni.

         Aproximativ 30 de copii, cu vârste cuprinse între 2 şi 10 ani, au primit echipamente gratuite şi lecţii de schi oferite de monitorii de la Şcoala de Schi PRO CAMPS. În cadrul manifestării a avut loc şi un concurs de schi, după care micuţii s-au distrat la Fun Park Kalinderu. La final, toţi copiii prezenţi au primit diplome şi premii, înmânate de viceprimarul oraşului Buşteni, Nae Savel.


Share on Facebook
Share on Twitter
Share on Google Plus
Share on Linkedin


Hidroprahova

Din aceeaşi categorie:



















































































Ştiri Actuale on Linkedin
Ştiri Actuale on Twitter
 on Google Plus
Ştiri Actuale on Facebook


































ISSN–L 2344 – 3006, ISSN 2344 – 3006
Actualizat la 19 martie 2024
Autentificare
stiriactuale.ro