Vineri, 26 aprilie 2024 - 7:16:15
Echipa Ştiri Actuale
Români din toate țările, uniți-vă!


Aglomeraţia de pe munte: măsuri suplimentare, adoptate în regim de urgenţă, la Sinaia


19 decembrie 2020

În această dimineaţă a avut loc o întâlnire a Comitetului Local pentru Situaţii de Urgenţă (CLSU)  care a decis implementarea imediată a unor măsuri suplimentare de prevenire a răspândirii infecţiei cu Covid19 în zonele aglomerate ale domeniului schiabil. La întâlnire au fost prezenţi Primarul oraşului Sinaia, Vlad Oprea, Prefectul Judeţului Prahova, Cristian ionescu, reprezentanţi ai Jandarmeriei Naţionale şi Montane, Politiei Naţionale şi Locale, Salvamont, Pompieri şi ai Administraţiei Domeniului Schiabil.

În urma discuţiilor, Preşedintele CLSU Sinaia (Comitetul local pentru Situaţii de Urgenţă) Primarul oraşului Sinaia Vlad Oprea a solicitat suplimentarea efectivelor de jandarmi, jandarmi montani şi poliţie pentru asigurarea respectării măsurilor anti Covid la Cota 1000, 1400, 2000 şi în Valea Soarelui şi Valea Dorului. Mai mult, în vederea asigurării măsurilor de protecţie, Comitetul a decis în acastă dimineaţă să trimită o solicitare pentru sprijin către Garnizoana Predeal – Batalionul 21 Vânători de Munte.

S-a decis, începând cu data de 21decembrie 2020 deschiderea traficului auto pe Drumul Cotei, dar şi crearea unui segment de drum cu sens unic, de la intersecţia strazilor Drum Nou Cota 1400 si Calea Codrului ( Hotel Ioana) până la Cabana Schiori. Prin aceste măsuri traficul va fi fluidizat pe durata Sarbatorilor iar numărul locurilor de parcare va creşte.

De asemenea, toţi operatorii pe cablu vor fi obligaţi să asigure delimitarea culoarelor de trafic prin montarea de garduri şi parapeţi dar şi să difuzeze, la fiecare 15 minute, mesaje audio care să amintească publicului caracterul obligatoriu al măsurilor impuse: distanţare şi mască.

Ca măsură suplimentară se pregăteşte un Proiect de Hotărâre a Consilului Local Sinaia prin care forţele de ordine să aiba posibilitatea de a aplica sancţiuni acelora care nu respectă regulile de funcţionare a domeniului schiabil.


Share on Facebook
Share on Twitter
Share on Google Plus
Share on Linkedin


Din aceeaşi categorie:



















































































Ştiri Actuale on Linkedin
Ştiri Actuale on Twitter
 on Google Plus
Ştiri Actuale on Facebook



































ISSN–L 2344 – 3006, ISSN 2344 – 3006
Actualizat la 25 aprilie 2024
Autentificare
stiriactuale.ro