Marţi, 19 martie 2024 - 12:24:22
Echipa Ştiri Actuale
Români din toate țările, uniți-vă!


Lege pentru primarii-drujbari


29 iunie 2015

Senatori PNL şi PSD au trimis pentru dezbatere o lege prin care autorităţile locale sunt obligate să identifice arborii cu valoare istorică, estetică şi economică în oraş şi să-i protejeze.

Potrivit Digi24, obiectivul acestei modificări a legii spaţiilor verzi urbane este de a oferi o strategie unitară şi o implementară coordonată la nivel naţional în ceea ce priveşte managementul arborilor de „excepţie.

Sunt cuprinşi în această lege copacii care au vechime mare, „care au îndurat vitregiile naturii şi mai ales presiunile antropice, numiţi şi matusalemici, veterani şi multiseculari, coloşii, giganţii, campionii, arborii care au portul deosebit, cei înfrăţiţi, cu personalitate sau exotici”.

De asemenea, aceşti arbori urmează să fie trecuţi în nişte registre de autorităţile locale. Cei care nu fac acest inventar vor primi amenzi contraveţionale pentru fiecare lună de întârziere. O comună ar putea primi 2.000 de lei, un oraş – 2.500 lei, 3.000 de lei ar primi un municipiu, iar o primărie de sector – 3.500 de lei.

Unul dintre cele mai cunoscute scandaluri legat de tăierea copacilor în marile oraşe este cel din Iaşi. Primarul Gheorghe Nichita şi Consiliul Local au decis să taie toţi teii de pe Bulevardul Ştefan cel Mare şi să-i înlocuiască cu salcâmi japonezi. Decizia a stârnit un val de proteste, însă decizia a rămas neschimbată.

La polul opus se află sătenii dintr-un mic sat din Mureş, care au impresionat în urmă cu o săptămână pentru respectul pe care îl poartă naturii şi copacilor-simbol din comunitatea lor.

Sătenii din Tonciu, comuna Fărăgău au un teren de fotbal sintetic, însă jucător este şi un copac. Reprezentanţii primăriei Fărăgău spun că nu au putut să taie stejarul pentru că nu i-au lăsat localnicii şi „popa” întrucât îl consideră un reper şi un simbol al Tonciului.


Share on Facebook
Share on Twitter
Share on Google Plus
Share on Linkedin


Hidroprahova

Din aceeaşi categorie:



















































































Ştiri Actuale on Linkedin
Ştiri Actuale on Twitter
 on Google Plus
Ştiri Actuale on Facebook


































ISSN–L 2344 – 3006, ISSN 2344 – 3006
Actualizat la 19 martie 2024
Autentificare
stiriactuale.ro