Joi, 21 noiembrie 2024 - 11:44:48
Echipa Ştiri Actuale
Români din toate țările, uniți-vă!

Noul Cod Penal este neconstituţional


15 ianuarie 2014

Judecătorii Curţii Constituţionale a României au declarat neconstituţional proiectul noului Cod Penal. Decizia a fost luată în unanimitate de cei nouă judecători ai CCR.

Plenul CCR a analizat şi a decis astfel ca urmare a sesizărilor formulate de judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi de PDL privind modificările aduse Codului Penal în ceea ce presa a numit „marţea neagră”.

ICCJ a sesizat Curtea Constituţională, anul trecut în decembrie, pe motiv că schimbările duc la încălcarea statului de drept. După modificarea Codului Penal, preşedintele României, deputaţii şi senatorii au fost scoşi din categoria funcţionarilor publici.

Prin scoaterea acestor categorii din rândul funcţionarilor publici, demnitarii nu vor mai putea fi cercetaţi de DNA sau Parchet pentru fapte de corupţie care se aplică funcţionarilor publici. De exemplu, abuzul în serviciu, luarea de mită, traficul de influenţă, dar şi alte fapte cum ar fi conflictul de interese.

Aceste modificări au atras critici din partea mai multor instituţii precum Preşedinţia, ANI, CSM, dar şi a unor parteneri externi ca Statele Unite, Olanda, Germania sau Marea Britanie.


Share on Facebook
Share on Twitter
Share on Google Plus
Share on Linkedin

Hidroprahova


Din aceeaşi categorie:



















































































Ştiri Actuale on Linkedin
Ştiri Actuale on Twitter
 on Google Plus
Ştiri Actuale on Facebook



































ISSN–L 2344 – 3006, ISSN 2344 – 3006
Actualizat la 21 noiembrie 2024
Autentificare
stiriactuale.ro