Comuna Petreşti din judeţul Satu Mare este una dintre cele mai frumoase şi mai bine administrate localităţi din mediul rural din România.
În ultimii ani 10 ani, autorităţile locale de aici au reuşit să acceseze fonduri europene în valoare totală de 7 milioane de euro. Cu ajutorul finanţărilor, comuna cu 1.300 de locuitori a reuşit să se dezvolte foarte armonios şi să devină un model de organizare.
Aşadar, bunăstarea comunei este un rezultat direct al proiectelor bine gândite care au primit finanţare.
„Pe surse proprii nu ne putem baza şi ne-am axat pe proiecte de finanţare”, a explicat pentru stirileprotv.ro Csaba Karadi, primarul din Petreşti.
În Petreşti, iarba este tăiată, străzile sunt îngrijite şi asfaltate, iar comuna are reţea de apă potabilă şi canalizare.
Tot cu bani de la Uniunea Europeană autorităţile au modernizat şcoala, căminul de bătrâni şi au amenajat un parc industrial pentru a atrage investitori în zonă. De asemenea, comuna Petreşti are şi o sală de bowling, o sală de sport cu 180 de locuri, un lac de pescuit, un amfiteatru, terenuri de fotbal şi de tenis.
Potrivit Digi24, şcoala a fost modernizată în anul 2011 şi a fost dotată cu table inteligente, laptopuri, televizoare LCD, calculatoare şi două lifturi pentru persoane cu dizabilităţi.
În ultimii 3 ani, localitatea a fost desemnată de Consiliul Judeţean Satu Mare cea mai curată şi mai bine gospodărită comună din judeţ.
„Am primit premiu o maşină nou-nouţă. De atunci, în fiecare an primim 10.000 de euro. Am luat utilaje, tractor de tuns iarbă, coasă, am schimbat calculatoarele (din birourile primăriei – n.r)”, a explicat Csaba Karadi pentru Digi24.
Comuna Petreşti se află la aproximativ 70 de kilometri de Satu Mare, iar mulţi dintre locuitori sunt maghiari (46,91%) şi etnici germani (27,33%). Românii reprezintă 12,53% din populaţie, iar romii 10,52%.
Comuna din România care arată ca în Occident. Are asfalt, teren de tenis şi chiar sală de bowling
3 aprilie 2017
Din aceeaşi categorie:
Tariful RCA calculat pe 15 septembrie de faţă cu transportatorii va fi modificat. Probabil va creşte
Top articole
-
Guvernul Bolojan face "victime": 11 comune din Prahova, rămân fără viceprimari!
-
Lovită pe trecerea de pietoni, o femeie din Ploieşti a murit la spital. Fiul cere ajutor pentru a afla adevărul
-
După ce a îngropat financiar Clubul Sportiv Judeţean, Silviu Crângasu vrea (iar) la CSM Ploiesti
-
Femeie aproape ucisă în bătaie de un bărbat care fusese pus în libertate cu câteva ore în urmă
-
Atac la drumul mare! Mascaţii au descins în Prahova după o tâlhărie ca-n filme
-
DGASPC Prahova face angajări urgente
-
Tragedie în Prahova. Bărbat dispărut găsit mort la Boldeşti Grădiştea
-
Explozie de concedii medicale în Prahova! Zeci de mii de români „bolnavi”, dar controalele scot la iveală o realitate tulburătoare
-
Retragere strategică: Elena Udrea îşi amână şansa la eliberare condiţionată din cauza unui blocaj administrativ
-
Filtre-surpriză la primele ore ale dimineţii! Poliţia rutieră din Prahova, în ofensivă împotriva accidentelor
Anul - ediţia nr. 3796
Copyright © 2011 - 2025 Ştiri Actuale
Copyright © 2011 - 2025 Ştiri Actuale
ISSN–L 2344 – 3006, ISSN 2344 – 3006
Actualizat la 18 iulie 2025
Autentificare
Autentificare