Retailerul care deţine 27 de magazine în ţara noastră ar putea să se retragă de aici, pentru că în locul unor profituri pe măsura investiţiilor a avut pierderi masive. Presa germană a consemnat, zilele trecute, o declaraţie care i-a pus pe gânduri pe marii retaileri din domeniul bricolajului, dar ar trebui să alerteze şi autorităţile de la Bucureşti: „Trebuie să ne restructurăm bilanţul, prin renunţarea la operaţiunile din Europa de Est".
Această afirmaţie aparţine unui reprezentant la vârf al fondului austriac de investiţii Maseltov, cel mai mare acţionar al grupului german Praktiker. Altfel spus, pentru ca fondului respectiv să nu i se strice socotelile, Praktiker ar trebui să plece (şi) din România.
În ţara noastră funcţionează deja 27 de unităţi comerciale Praktiker, acesta fiind principalul jucător de pe piaţa româneasă de bricolaj, alături de Bricostore, Dedeman, BauMax, Ambient, Hornbach,Obi şi Mr. Bricolage.
Praktiker a raportat o pierdere de 348 de milioane de euro în primele nouă luni din 2011, faţă de un rezultat negativ de 100.000 de euro în urmă cu un an. Pentru trimestrul al treilea, retailerul a anunţat pierderi de 26 de milioane de euro, comparativ cu un profit de aproape 12 milioane de euro în aceeaşi perioadă din anul anterior.
Grupul vrea să obţină fonduri de peste 300 de milioane de euro, parte a unui program pe trei ani de revenire pe profit. Praktiker ar putea atrage fondurile inclusiv prin vânzarea de acţiuni noi, potrivit Reuters. Rezultatele Praktiker au fost lovite puternic de politica de discounturi mari, iar acţiunile au pierdut trei sferturi din valoare în 12 luni. Vânzarea operaţiunilor din Europa de Est ar putea aduce Praktiker 50-70 de milioane de euro, potrivit FTD.
Praktiker avea în România la sfârşitul lunii septembrie 27 de magazine, la fel ca la sfârşitul lui 2010.Grupul Praktiker este prezent în nouă ţări, cu 440 de magazine de bricolaj, incluzând şi reţeaua Max Bahr. În Germania, grupul are circa 330 de magazine. Divizia internaţională a Praktiker include operaţiunile din România, Grecia, Turcia, Polonia, Ucraina, Bulgaria, Ungaria şi Luxemburg.
Toamna trecută, reprezentanţii Praktiker au anunţat că vor închide 15% din magazinele din Germania, se vor retrage din Albania şi vor evalua restul activităţilor internaţionale, în cadrul unui plan pe termen de trei ani de rentabilizare a operaţiunilor.
În ţara noastră, Praktiker deţine magazine în Bucureşti (trei unităţi), Cluj-Napoca, Ploieşti, Braşov, Bacău, Oradea, Constanţa, Timişoara (două), Craiova, Târgu-Mureş, Arad, Satu Mare, Brăila, Iaşi (două), Baia Mare, Galaţi, Târgovişte, Deva, Piteşti, Buzău, Piatra Neamţ, Focşani şi Botoşani.