Joi, 28 martie 2024 - 11:26:12
Echipa Ştiri Actuale
Români din toate țările, uniți-vă!


Kiabi, a doua companie care pleacă din România în ultima săptămână


23 iunie 2012

kiabiRetailerul francez de îmbrăcăminte Kiabi va ieşi de pe piaţa românească, unde a deschis primul magazin în anul 2009, în prezent fiind în căutarea unor parteneri care să preia cele şase magazine operate în România, a declarat Yann Le Blay, director în companie.

"Căutam pe cineva care să preia cele şase magazine pe care le deţinem în România, patru în Bucureşti şi câte unul în Constantă şi Cluj-Napoca", a arătat Le Blay, director în cadrul subsidiarei din România.

Scăderea cifrei de afaceri în 2011 este principalul motiv pentru care compania a decis să se retragă din România.

Kiabi a investit circa trei milioane de euro pentru cele şase magazine deschise în România, iar planurile companiei vizau dezvoltarea a 20 de unităţi pe piaţa locală până la sfârşitul anului 2014.

Retailerul are magazine în centrele comerciale Iris Shopping Center, din cartierul Titan, Grand Arenă Berceni, Militari Shopping Center şi galeria Orhideea, toate din Bucureşti, precum şi în complexul Tom din Constantă şi Polus Center din Cluj.

Compania este specializată în vânzarea de îmbrăcăminte, accesorii şi încălţăminte, în unităţi comerciale cu o suprafaţă de 1.000 - 2.000 de metri pătraţi şi este unul dintre cei mai mari retaileri de îmbrăcăminte din Franţa.

Retailerul este deţinut de familia franceză Mulliez, proprietara a hipermarketurilor Auchan, a retailerului de articole sportive Decathlon, precum şi a lanţului de magazine de bricolaj Leroy Merlin. Kiabi are la nivel global circa 300 de magazine proprii şi în franciza, care generează afaceri de 1 miliard de euro.

În România, Kiabi este prezentă direct, iar potrivit datelor publicate de Ministerul Finanţelor Publice, a avut afaceri în 2010 de 47,3 milioane de lei şi pierderi de 4,2 milioane de lei.

Şi Burger King şi-a anunţat ieşirea de pe piaţa românească

Kiabi este cel de-al doilea nume internaţional care anunţa ieşirea de pe piaţa locală în decurs de o săptămână. În urmă cu două zile, compania Atlantic Restaurant System, operatorul francizei Burger King în România, a anunţat că va închide săptămâna aceasta ultimele două restaurante pe care le mai avea pe piaţa locală, decizie care marchează ieşirea de pe piaţă a lanţului de fast food.

Anterior, au fost închise alte trei locaţii, din Băneasa Shopping City, Plaza România şi Bucureşti Mall


Share on Facebook
Share on Twitter
Share on Google Plus
Share on Linkedin


Din aceeaşi categorie:



















































































Ştiri Actuale on Linkedin
Ştiri Actuale on Twitter
 on Google Plus
Ştiri Actuale on Facebook



































ISSN–L 2344 – 3006, ISSN 2344 – 3006
Actualizat la 28 martie 2024
Autentificare
stiriactuale.ro